Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un nou record de participanți, un maraton de discuții și multe emoții la premiere

A 14-a ediție a Galei Tranzit a prilejuit întâlnirea a peste 800 de actori din industria transporturilor și logisticii la Cluj, pentru a lua pulsul pieței, a vedea cele mai noi camioane, abia lansate la IAA Hanovra, dar și pentru a afla care sunt premianții din acest an. Conferința a durat, fără pauze, nu mai puțin de 7 ore, în care s-a vorbit despre digitalizare, despre cum îți pregătești vânzarea firmei de transport atunci când nu mai ești motivat să continui și nici copiii nu arată interes pentru preluarea afacerii începute cu sacrificii cu mulți ani în urmă, despre oportunitățile aduse de domeniul Apărării și Armamentului pentru industria logistică și despre audit și controlling. Nu puteau lipsi dezbaterile pe marginea deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la Pachetul Mobilitate și care este însemnătatea acesteia pentru modul în care se vor face de acum înainte controale privind întoarcerea șoferilor, mai ales, dar și despre obligativitatea echipării cu tahograf inteligent de generația a doua. Inspecția Muncii Cluj a fost din nou gata să ofere explicații referitoare la detașarea transnațională, fiind abordate și discuții legate de controalele de până acum. Și pentru că unele subiecte meritau discutate cel puțin o oră, revista Tranzit va lansa serii de webinare pe fiecare temă, aproape, discutată la Gală, pentru a le putea dezbate pe larg cu cei interesați. Programul acestor workshop-uri va fi anunțat curând pe site-ul traficmedia.ro.

Un lucru este cert: deși volumele de transport au fost destul de firave în ultimii doi ani, eforturile continue de căutare a unor clienți noi și atenția, pe de o parte la costuri, iar pe de alta la creșterea rulajelor cu încărcătură, au dus la rezultate nesperate pe 2023 pentru firmele premiate pentru eficiență. Și la finalul conferinței, mulți transportatori ne-au „amenințat” mai în glumă, mai în serios, că la anul și ei vor fi pe podium, dovadă că 2024 nu a fost un an atât de prost pe cât s-a crezut.

Mulțumim tuturor partenerilor noștri care au susținut acest eveniment:

Articole similare