Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

ITLB prevede o creștere a costurilor transportului rutier de aproximativ 4% până în 2025

Institutul Transporturilor şi Logisticii din Belgia (ITLB) și-a publicat în octombrie estimările privind evoluția costului transportului rutier în 2025 (https://www.itlb.be/Kostprijsindices). În funcție de tipul de transport efectuat, ITLB se așteaptă ca indicele de cost de transport să crească cu 3,8% până la aproape 5%.

Creșterea indicelui prețurilor de cost ar fi mai mare pentru transportul internațional decât pentru serviciile naționale de transport și curierat din Belgia. Şi asta pentru că taxele de drum din diferite ţări precum Germania, Franţa, Elveţia ş.a. vor crește mai mult decât în Belgia, dar şi pentru că autovehiculele care fac transport international au obligaţia de a-şi înlocui vechile tahografe cu noul tahograf inteligent de generaţia a doua de la 1 ianuarie 2025. În plus, la camioanele mai vechi, firmele de transport trebuie să îşi înlocuiască vechile computere de bord care funcționează pe 2G/3G. Astfel, ITLB prevede o creștere mai mare a costurilor cu “amortizarea vehiculelor” (+6,71% în transportul internațional și “doar” +4,53% pentru transportul intern).

Cel mai dificil factor de prezis este creșterea prețurilor la combustibili. În acest domeniu, ITLB prognozează +3,04%, în conformitate cu metodologia obișnuită (estimarea Biroului de Planificare).

Ceilalți parametri care sunt luați în considerare sunt

  • o creștere la 1 ianuarie 2025 cu 3,56% a nivelului salariilor, precum și a costurilor de subzistență și a indemnizației ARAB
  • ajustarea recuperării accizelor speciale (de la 0,1935 EUR la 0,1924 EUR/l la 1 ianuarie 2025);
  • o creștere a primelor de asigurare de aproximativ 6% conform agențiilor specializate;
  • o indexare a taxei pe kilometru valon și aplicarea unei modificări similare în Flandra și în Regiunea Bruxelles-Capitală începând cu 1 iulie 2025.
  • Costurile de congestie sunt de așteptat să crească cu 12,03% în medie.
  • prețurile de achiziție ale celorlalte componente de cost au fost majorate de rata inflației prognozată de Biroul de Planificare, respectiv 1,8% pentru anul 2025.

ITLB prevede, de asemenea, o creştere cu 4,14% a indicelui elementelor de cost în 2025, cu următoarele creşteri individuale pe cele mai tranzitate ţări europene :

  • transport internațional Germania: + 3,80 %
  • transport internațional Franța: +4,36 %
  • transport internațional Italia: +4,48 %
  • transport internațional Elveția: + 4,35 %
  • Transport internațional general : +4,14 %

Articole similare

Ad