Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Parlamentului European i se solicită să clarifice legislația privind drepturile pasagerilor

Adoptarea de către Consiliul Uniunii Europene a abordărilor sale generale privind respectarea drepturilor pasagerilor și reglementarea călătoriilor multimodale marchează un pas important în protejarea pasagerilor și sprijinirea operatorilor. Uniunea Transporturilor Rutiere Internaționale (IRU) salută clarificarea domeniului de aplicare și prelungirea realistă a termenelor limită de rambursare, însă atrage atenția asupra unor lacune ce țin de stabilirea unor reguli mai clare privind răspunderea intermediarului.

Drepturile pasagerilor reprezintă un pilon fundamental al politicii UE de protecție a consumatorilor, asigurând un tratament echitabil, transparență și opțiunea de compensare pentru călători. Pe măsură ce numărul de pasageri crește, în special pentru călătoriile multimodale rezervate prin intermediari, adoptarea unor regulile clare și armonizate este foarte importantă.

IRU sprijină decizia Consiliului de a elimina standardele nepractice de calitate a serviciilor și de a simplifica procesele de depunere a reclamațiilor prin adaptarea cerințelor lingvistice. Cu toate acestea, insistența Consiliului asupra comunicării electronice obligatorii pentru rambursare și compensare nu ține cont de realitățile cu care se confruntă mulți operatori de autobuze și autocare.

Directorul IRU EU Advocacy, Raluca Marian, a declarat: „Segmentul de transport de pasageri este alcătuit în mare parte din IMM-uri, dintre care multe nu dispun de infrastructură digitală. Permiterea pasagerilor să depună plângeri și cereri de rambursare pe hârtie ar oferi flexibilitatea necesară pentru ca drepturile tuturor să fie avute în vedere. Operatorii cu flote de autocare nu sunt companii aeriene sau mari companii feroviare. Adesea, ei nici măcar nu au site-uri web, astfel că pot să respecte anumite cerințele digitale obligatorii.”

IRU salută domeniul de aplicare clar și armonizarea drepturilor pasagerilor de la transportul multimodal cu legislația sectorială. Noul cadru respectă excepțiile esențiale, cum ar fi serviciile sub 250 km și serviciile ocazionale, și recunoaște provocările unice ale transportului rutier în ceea ce privește siguranța rutieră și partajarea infrastructurii rutiere cu alți utilizatori. Uniunea sprijină, de asemenea, perioadele extinse de rambursare în cazurile de conexiuni pierdute în timpul călătoriilor multimodale (15 zile pentru tranzacțiile business-to-business și 30 de zile pentru consumatori), care se aliniază la realitățile financiare ale industriei de transport rutier de pasageri.

Odată cu finalizarea poziției Consiliului, atenția se îndreaptă acum către Parlamentul European, unde Comisia pentru transport și turism (TRAN) nu și-a anunțat încă poziția. IRU îndeamnă Parlamentul să acorde prioritate armonizării cu legislația sectorială și soluțiilor practice pentru IMM-uri, inclusiv opțiunea depunerilor pe suport de hârtie și delimitarea mai clară a răspunderii în transportul multimodal, prin stabilirea unor definiții specifice pentru transportatori, furnizori și intermediari.

Articole similare

Ad