Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Flanco inaugurează la Ploiești un nou magazin și accelerează extinderea conceptului Smart Discounter până la finalul anului

Flanco a deschis al patrulea magazin în Ploiești, pe 6 decembrie, în complexul comercial Prahova Value Centre. Retailerul va ajunge la 16 magazine Flanco Smart Discounter până la finalul anului, depășind cu mai mult de jumătate din obiectivul anunțat în prima parte a anului, odată cu lansarea noii poziționări de brand – prima rețea de magazine electro-IT Smart Discounter din România.

„Mall-urile și centrele comerciale mari rămân principalul punct de interes pentru extinderea rețelei noastre”, a precizat Ovidiu Nicușan, Director Marketing Flanco. „Anul acesta am urmărit să reamenajăm, în acord cu noua identitate, magazine importante pentru rețeaua noastră, cele mai multe fiind amplasate în marile centre comerciale. În același timp, continuăm să intrăm inclusiv în orașele mici, acolo unde clienții au nevoie de produsele și de consilierea noastră.”

Odată cu deschiderea noului magazin din Ploiești, retailerul ajunge la 13 magazine Flanco Smart Discounter. Alte trei deschideri sunt planificate până la finalul anului, în Târgu-Frumos, Codlea și Huși, pe lângă celelalte opt orașe în care noua identitate de brand este deja vizibilă: București, Ploiești, Pitești, Constanța, Brașov, Suceava, Focșani și Râmnicu-Vâlcea.

Investiția alocată în cursul anului pentru cele 16 noi puncte de vânzare, reamenajate sau deschise în locații noi, a fost de 5,5 milioane de lei. Suprafața magazinelor Flanco Smart Discounter va depăși 9.000 de metri pătrați până la finalul acestui an.

„Ploiești este unul dintre orașele cu cele mai bune rezultate pentru magazinele noastre, așa că trei din cele patru puncte de vânzare Flanco din Ploiești sunt deja semnalizate ca Smart Discounter. E important să amintim că, deși procesul de reașezare a identității vizuale este unul complex și de durată, clienții din toată țara pot beneficia de campaniile și de ofertele Smart Discounter, acestea fiind disponibile în toate magazinele rețelei.”,

a declarat Ovidiu Nicușan.

Cu prilejul deschiderii, noul magazin Flanco Prahova Value Centre, cu o suprafață de 700 mp, va oferi clienților promoții speciale, discounturi inteligente și o gamă întregă de servicii Flanco.

Printre acestea se numără programul “Rabla pentru telefoane”, prin care clienții beneficiază de o reducere de până la 30% la achiziționarea unui smartphone odată cu predarea unui telefon vechi, și programul Rabla pentru electrocasnice, prin care se poate primi un voucher de 300 de lei pe loc, inclusiv și diverse soluții de finanțare și retur în 45 de zile.

Magazinul Flanco Smart Discounter Prahova Value Centre este deschis de luni până duminică, între orele 9:00-21:00, la adresa centrului comercial – Piața 1 Decembrie 1918, nr. 1, Ploiești.

Articole similare

Ad