
Eurowag a anunțat la IAA Transportation lansarea graduală a platformei sale digitale Office, o premieră în industrie, așa cum declară CEO-ul companiei, Martin Vohánka, dezvoltată pornind de la experiența cu mii de clienți, deci de la cunoașterea nevoilor acestora. Platforma este simplă și va oferi servicii end-to-end companiilor de transport, mai ales mici și mijlocii – nici cele mari nu sunt excluse, dar ele au angajați care țin totul în ordine – permițându-le să optimizeze operațiunile folosind o singură aplicație, deoarece integrează multe dintre produsele lider de piață ale Eurowag: management de transport, de flotă și de timp de lucru, plăți pentru combustibil și taxe de drum, rambursări de taxe, navigație personalizată, servicii de decarbonizare și de finanțare, inclusiv utilizarea portofelului electronic, chat cu șoferii și transferul de documente între șofer și dispecer, care vor fi integrate curând. Lansarea a avut-o în centrul atenției pe ambasadoarea Eurowag Iwona Blecharczyk, din Polonia, șoferiță, proprietară de firmă de transport și vlogger, care ne-a povestit atât despre avantajele folosirii Eurowag Office, cât și despre diversele provocări din activitatea sa.
Noua platformă promite că, prin digitalizarea tuturor proceselor, va ajuta transportatorii să aibă un control financiar mai bun, să reducă numărul de kilometri pe gol, costurile și emisiile de CO2 și să respecte reglementările în vigoare. Ea își propune să eficientizeze folosirea aplicațiilor IT, în condițiile în care 85% dintre firmele din domeniu folosesc produse și servicii fragmentate, de la furnizori unici, pentru a-și gestiona flotele.
Eurowag Office va fi, potrivit dezvoltatorilor săi, prima platformă digitală self-service care va oferi o alternativă la sistemele analogice învechite, încă folosite de unele companii de transport.
Pentru a fi ușor de utilizat, aceasta a fost proiectată cu patru interfețe și funcționează ca o aplicație mobilă atât pentru proprietarii firmelor, cât și pentru dispeceri. Designul inteligent și simplu permite accesarea mai multor sisteme printr-o interfață unică, modernă, folosind o singură autentificare, iar clienții deja existenți pot accesa noua platformă și din aplicația lor originală, fără a fi nevoie să exporte și să importe manual datele.
Aplicația pentru șoferi este centrată pe navigarea camioanelor, include hărți precise, este personalizată pentru vehicule convenționale și electrice și oferă toate informațiile pe care trebuie să le știe șoferii în timpul cursei, deoarece ei se află sub presiunea timpului și au nevoie să aibă date actualizate despre traseu și în același timp să ofere informații despre timpul de livrare, situația traficului, timpul de odihnă și intervalul disponibil pentru alimentarea cu energie (dacă este cazul).
Cu alte cuvinte, platforma Office combină mai multe soluții dezvoltate sau achiziționate de Eurowag în ultimii cinci ani cu scopul de a aduna toate datele relevante pentru firmele de transport.
Funcționalitățile de bază ale platformei sunt disponibile gratuit atât pentru clienții Eurowag noi, cât și pentru cei existenți. Utilizatorii se pot înregistra ca persoane fizice și pot începe imediat să utilizeze serviciul de planificare a rutei și navigația, iar pentru mai multe beneficii pot accesa funcționalitățile Premium.

13 ani la volan și trei de când are propria firmă de transport
Iwona Blecharczyk folosește serviciile Eurowag încă de când era șofer profesionist și le-a adoptat și în firma proprie, încă de la înființarea acesteia, acum trei ani. „Sunt șofer-patron și în primii doi ani eram mereu pe drumuri și conduceam firma din cabină, iar Eurowag m-a ajutat mult pentru că datorită aplicației sale am pe telefon tot ce îmi trebuie: facturi, carduri de combustibil, harta stațiilor de alimentare. Încă mai conduc, pentru că sunt pasionată de asta, dar acum jumătate din timp stau la sediu.”
De peste un an Iwona colaborează cu Eurowag pentru marketing, în calitate de influencer. Ceea ce înseamnă, așa cum explică aceasta, că nu face reclamă decât pentru produsele și serviciile pe care le folosește. Așa a devenit, de exemplu, ambasador Volvo Trucks Polonia, când a cumpărat un camion Volvo, și ambasador Eurowag, „pentru că folosesc și cunosc bine serviciile și știu că funcționează și din cabină și de la birou. E grozav să văd transformarea companiei, care acum 5-6 ani era mult mai mică și între timp a adăugat servicii noi și a făcut un salt uriaș. E frumos să vezi acest progres, m-a inspirat faptul că am urmărit compania crescând atât de repede și este foarte bine că se adresează unor firme mici.”
În 2023 Iwona a mai cumpărat un camion, de data aceasta pentru transport agabaritic, și a angajat un șofer și o persoană pentru munca de birou, iar noua platformă Eurowag Office este utilă pentru a gestiona eficient camioanele, inclusiv întreținerea lor, a da comenzi, a vorbi cu șoferii ș.a.
De altfel, așa cum subliniază Martin Vohánka, aplicația este concepută pentru firme mici de transport – cele mari au angajați dedicați pentru fiecare dintre aceste activități. „Însă sperăm să ajungem și la firme mari. Avem deja câțiva clienți cu flote de câteva sute de camioane, dar industria de transport din Europa este fragmentată, 85% sunt firme mici și problemele lor vrem să încercăm să le rezolvăm, astfel încât să le vedem crescând, să vedem că nevoile lor se schimbă. Putem lucra și cu marile companii, dar ele au oricum la dispoziție numeroase servicii, pentru că toți furnizorii vor să lucreze cu ele.”

Numeroase detalii care fac diferența între profit și pierdere
Una dintre funcțiile Office pe care Iwona le apreciază cel mai mult este cea de plată a combustibilului direct din aplicație, fără a folosi cardul, în caz că l-ai pierdut, ai uitat PIN-ul sau nu funcționează terminalul. Opțiunea este disponibilă în toate stațiile Eurowag și în multe altele și scutește timp, mai ales în cazul stațiilor care au un singur terminal și unde se stă la coadă. În plus, se pot adăuga mai multe carduri de combustibil – „uneori conduc unul dintre camioane, alteori pe celălalt, dar am ambele carduri pe telefon. Sunt detalii mici, dar a conduce o firmă de transport presupune numeroase sarcini mici care la final de zi îți aduc sau nu bani.”
Foarte util i se pare și faptul că pentru toate alimentările/parcările/spălătoriile/service-urile primește o singură factură pe lună pentru Polonia și una pentru celelalte țări din Europa. Și astfel economisește bani, reduce costurile fixe, deoarece o firmă cu două camioane nu poate angaja contabil, mai ales într-un domeniu cu marjă mică de profit, de 3-4%, cum este transportul, și în care, dacă ai accidente sau amenzi, ești pe minus. „Deci toate micile detalii contează. De exemplu, când treci prin Montblanc sau prin alte tuneluri, ai totul pe o singură factură, altfel, dacă plătești cu alt card sau la porți, este mai scump și primești facturi separate. În Polonia sunt trei operatori diferiți pentru plata taxelor de autostradă și trebuie să plătești separat, astfel că pentru 66 km și 30 de euro ai avea trei facturi, însă cu opțiunea Eurowag ai una singură. Altfel, pentru fiecare factură în plus față de un anumit număr plătesc un tarif suplimentar, deci mai puține facturi înseamnă un tarif mai mic.”
În ceea ce privește transportul agabaritic, în trecut Iwona Blecharczyk calcula singură taxele de drum, dar acum are totul în aceeași aplicație, ceea ce îi simplifică munca, deoarece sunt multe costuri de care trebuie să țină cont când face prețul de transport – „când primesc o ofertă de 25.000 de euro par mulți bani, dar 12.000 de euro se duc numai pe autorizații speciale pentru agabaritic” – și are nevoie de un calcul rapid și exact.
Proprietarul unei firme de transport poate uita multe, subliniază Iwona, și de aceea apreciază la aplicație faptul că poate verifica dacă are facturi neplătite și care este data lor limită, „pentru că timpul trece repede și dacă uiți să plătești nu mai poți alimenta când ai nevoie, deoarece e blocat cardul”.
În plus, dacă în trecut trebuia să verifice mereu singură prețurile la diverse stații, pentru a decide unde să alimenteze, în ultimul an are și asta în aplicație. „Și, pentru că am curse destul de fixe, am negociat cu Eurowag discount-uri la anumite stații, pe rute cheie, care apar în aplicație.”
Tot aici se află și informațiile despre recuperarea accizei și a TVA, activată pentru aproape toate țările din Europa, unde există opțiunile în câteva luni sau factoring.
Cu alte cuvinte, așa cum detaliază Martin Vohánka, „încercăm să luăm povara administrativă de pe umerii companiilor, iar recuperarea accizei și a TVA este una dintre modalitățile prun care putem face asta. Și putem recupera pentru clienții noștri, dacă ne trimit facturile, și sume din alte servicii, ceea ce îi ajută să câștige și timp, nu doar bani.”
În afară de platforma Office lansată la IAA, Eurowag oferă un sistem telematic „destul de avansat”, ce include service și comportamentul șoferului, „deoarece marile firme au traineri pentru conducătorii auto, dar noi încercăm să digitalizăm asta și am creat o aplicație unde fiecare șofer are propriul profil și primește premii și alte indicii că face progrese”.

Integrarea, marea schimbare din această industrie
Iwona Blecharczyk face parte din categoria proprietarilor de firme mici care caută să fie cât mai bine informați în legătură cu toate aspectele relevante din activitatea lor – categorie din care, conform declarației sale, în Polonia nu fac parte mulți manageri. „Când am deschis propria firmă eram foarte stresată pentru că știam că o greșeală mică te poate costa totul. Așa că am început să merg la întâlniri și conferințe, ca să învăț. Acolo eram întrebată, de exemplu, dacă am doi furnizori de carduri – pentru că proprietarii de firme de transport spuneau că e nevoie de doi și mă asigurau că la un moment dat voi avea probleme cu unul dintre ei. E adevărat că mi s-a întâmplat o dată să nu meargă terminalul, dar am putut plăti cu telefonul. Alte probleme nu am avut cu Eurowag.”
Martin Vohánka admite că, într-adevăr, practica este ca un client să aibă mai mulți furnizori de carduri, pentru a avea o variantă de rezervă, și că nu toți sunt ca Iwona. „Dar noi vrem să aducem toate serviciile împreună, aici e marea schimbare în industria noastră, integrarea, astfel încât totul să meargă mult mai lin. Și cred că Eurowag conduce această transformare, oferind un pachet complet.”
De altfel, CEO-ul Eurowag a lucrat în trecut în firme de tehnologie, care sunt practice, țin cont de nevoile clienților și asta devine baza pentru dezvoltările pe care le fac, „știind că, dacă mai multe firme cer un anumit serviciu, înseamnă că e nevoie de el. De aceea sunt obișnuit cu acest dialog constant care ne ajută să vedem cum sunt percepute produsele deja existente și să ne facem traseul viitor.”
Factoring s-ar putea alătura serviciilor deja existente
Eurowag își propune să ofere mai multe servicii financiare decât cele incluse acum în Office – managementul lichidităților, intrărilor și ieșirilor – astfel încât clienții să nu mai aibă nevoie, în afară de aplicația sa, decât de camioane, de șoferi și de… clienți.
Iar Iwona Blecharczyk declară că acum are tot ce-i trebuie unei firme de transport, dar că, în ceea ce privește serviciile financiare, i-ar prinde bine un serviciu factoring în aplicație, deoarece lichiditățile sunt una dintre marile probleme ale firmelor din domeniu, câtă vreme serviciul este plătit după 45-60 de zile. De asemenea, i-ar mai plăcea să existe posibilitatea ca șoferii să facă poze ale camionului și semiremorcii, să se știe cum le-au preluat, deoarece conducătorii auto se schimbă pe mașini și uneori sunt folosiți unii de la agenții de plasare de forță de muncă.

O firmă de familie, profesionistă, unde să îți placă să lucrezi
În Polonia, ca și în România, sunt multe firme mici de transport care nu țin cont de toate costurile și care la un moment dat dispar de pe piață și le iau locul altele. „Ca să deschizi o firmă trebuie să fii curajos, dar și puțin naiv. Dacă ai ști totul dinainte te-ai speria și nu ai mai începe. Nu doar în transport, ci și în alte domenii. Pentru că abia când deschizi o firmă descoperi câte asigurări trebuie să plătești. Și când scazi totul din venituri – combustibil, personal, leasing, taxe de drum ș.a. – uneori câștigi mai puțin decât un șofer, sau poate uneori pierzi bani.”
Iwona Blecharczyk nu este interesată de câte camioane să aibă, ci de ce fel de camioane și ce fel de firmă: una mică, de familie, foarte profesionistă, de modă veche, cu vehicule în stare foarte bună și cu șoferi pasionați, care să se bucure de șofat și să înțeleagă că este o meserie grea, dar distractivă. „O firmă în care să fie bine să lucrezi. În plus, vreau să mă dezvolt lent – poate mai rapid decât până acum, când am crescut cu un camion în doi ani – și nu intenționez să ajung la 100 de vehicule.”
O meserie grea – și nu doar pentru femei
Iwona Blecharczyk spune că 3% din șoferii profesioniști din Polonia sunt femei, sub media de 4% din UE și de 7% din SUA, și că pe drumuri nu sunt condiții pentru femei, să practice meseria aceasta. „Uneori e greu și pentru bărbați la încărcare/descărcare. Iar în parcări ai nevoie de siguranță ca să te poți odihni. Și când vezi cât de puțini tineri vor să mai fie șoferi de camion înțelegi că aceste condiții lipsesc.”
Cele mai bune servicii, în opinia sa, sunt în unele parcări din Austria care au duș, apă curentă și toate dotările necesare, iar în Franța este în același timp și cel mai rău, și cel mai bine, în sensul că există condiții în unele parcări, dar nu există siguranță și ți se fură combustibilul. „Am avut și eu astfel de experiențe, ca toți șoferii.”
Iwona a traversat la volanul camionului său toată Europa, dar cel mai mult face transport în Germania, Polonia, Suedia și Danemarca, astfel încât la final de săptămână să fie acasă.
Despre România ea crede că este o țară care crește, „ceea ce e frumos să vezi”, în care există peste tot apă potabilă și în care mâncarea de-a lungul drumurilor este bună.