Cele mai recente rezultate ale indicelui perceptiei membrilor Consiliului Investitorilor Straini (FIC) despre mediul de afaceri (realizat in septembrie 2018) aduc cateva noutati legate de piata muncii si de fiscalitate. In acelasi timp, in randul membrilor FIC persista dihotomia dintre asteptarile privind cresterea veniturilor si a cifrei de afaceri pe termen scurt si ingrijorarile legate de lipsa infrastructurii si a stabilitatii cadrului de reglementare pe termen lung. FIC isi mentine opinia, exprimata si in trecut, ca lipsa predictibilitatii si a investitiilor erodeaza competitivitatea economiei si potentialul a de crestere.
Merita evidentiat ca este pentru prima data, din 2015 incoace, cand majoritatea respondentilor a declarat ca Romania nu mai este competitiva din punct de vedere al disponibilitatii fortei de munca calificate (in urma cu 2 ani, doar un sfert reclamau probleme legate de lipsa fortei de munca). De asemenea, in martie 2017, o treime dintre respondenti declarau ca Romania este lipsita de competitivitate in domeniul fiscal. A urmat apoi o deteriorare semnificativa in septembrie 2017 si martie 2018, cand doua treimi dintre respondenti au afirmat acelasi lucru. „Consideram ca anunturile publice repetate de schimbare a politicilor fiscale, fara a fi urmate de studii de impact si consultari adecvate, au condus la aceasta opinie. In ultimul sondaj am observat o imbunatatire a acestui indicator, revenind la situatia in care doar o treime dintre respondenti considera Romania mai putin competitiva din cauza fiscalitatii. In prezent, remarcam o relativa stabilitate a regimului fiscal: masurile anuntate anul trecut au fost fie aplicate, fie abandonate, iar in acest an nu au fost anuntate schimbari majore de politica fiscala. Companiile au reusit sa se adapteze schimbarilor intervenite prin masurile adoptate in 2017, desi acest lucru a generat costuri si eforturi considerabile neplanificate“, se arata in raport.
FIC considera ca pentru Romania este contraproductiv sa fie perceputa drept o tara lipsita de competitivitate fiscala din cauza inconsecventei politicilor publice. In acelasi timp, FIC considera ca mediul public si cel privat trebuie sa colaboreze indeaproape pentru a imbunatati piata fortei de munca din Romania inainte ca ea sa devina un impediment major in calea dezvoltarii.
Sondajul este realizat la fiecare sase luni doar in randul comunitatii membrilor FIC, companii care au avut in 2016 o cifra de afaceri in valoare de 183 de miliarde de lei si au angajat circa 200.000 de persoane.