Cu ajutorul acestei integrări, clienții pot publica, negocia și accepta acum ofertele de marfă direct din TMS-ul Getex, evitând astfel dublarea acestor operațiuni zilnice și riscul apariției erorilor umane asociate sarcinilor manuale.
Integrarea Getex, un sistem avansat de management al transporturilor, cu platforma Trans.eu are ca scop principal eficientizarea proceselor clienților. Această sinergie va permite creșterea vitezei de reacție a departamentului operațional, simplificarea comunicării între forwarder și transportator, precum și creșterea numărului de tranzacții care pot fi confirmate.
Acest parteneriat oferă transparență sporită companiilor cliente și contribuie la reducerea sarcinilor manuale repetitive, crescând astfel productivitatea echipelor operaționale. În plus, managerii de logistică beneficiază de o mai mare claritate în luarea deciziilor.
Radu Minoiu, Fondator și Director General Getex TMS / E-Novator: “Mulțumesc celor două echipe care au muncit la această integrare și au făcut posibil acest parteneriat. Ne bucurăm să le putem oferi clienților noștri un beneficiu care le va face munca mai ușoară.”
Ovidiu Neculăiasa, Business Development Manager, Trans.eu: “Integrarea cu Getex reprezintă o realizare notabilă pentru Trans.eu pentru piața din România. Prin această colaborare, optimizăm procesele clienților noștri și le oferim o cale mai rapidă și mai simplă către rezultate concrete în activitățile lor zilnice de transport.”
Getex TMS și Trans.eu își reafirmă angajamentul de a colabora și de a continua să inoveze în beneficiul companiilor cliente și al industriei logistice din România.