Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Oportunitățile de dezvoltare pentru industria hidrogenului în România au fost prezentate la Hydrogen Dialogue 2024 Summit & Expo

În cadrul evenimentului Hydrogen Dialogue 2024 Summit & Expo, desfășurat la Nürnberg, s-a dezvoltat subiectul hidrogenului văzut ca o soluție energetică regenerabilă a viitorului. Totodată, s-a evidențiat faptul că este necesară o colaborare strânsă între toate părțile implicate pentru realizarea tranziției către un sistem energetic durabil și eficient.

Delegația AHK România a beneficiat de implicarea activă a Parlamentului României (Oana Özmen, deputat PNL), Guvernului României (Alina Jalea, consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului), dar și din cea a mediului privat.

Participanții au putut explora lanțul valoric al hidrogenului, transportul și mobilitatea prin tururi tematice. Expozanți, precum Siemens AG, BMW AG și SFC Energy AG și cu Fraunhofer IISB, au oferit detalii tehnice și strategice, subliniind colaborarea între sectorul privat și cel academic. Innovation Stage a fost prezentat de delegația AHK România prin perspective parlamentare, guvernamentale și private, urmate de networking internațional. Turul ghidat prin Bavaria a vizat proiectul pilot H2Direkt, Technische Universität München și Ostermeier H2drogen Solutions, ceea ce a demonstrat viabilitatea hidrogenului în diverse aplicații.

În contextul tranziției energetice și al angajamentelor, asumate de România în cadrul Pactului Verde European, va trebui să se acorde o atenție deosebită următoarelor cerințe:

  1. Finalizarea și adoptarea strategiei naționale a hidrogenului: Este crucial ca România să finalize-ze și să adopte o strategie națională pentru hidrogen, care să stabilească direcțiile clare de dez-voltare și utilizare a acestei surse de energie curată.
  2. Dezvoltarea legislației secundare pentru hidrogen, biogaz și biometan: Pentru a asigura un ca-dru legal robust și favorabil dezvoltării acestor surse de energie regenerabilă, este necesară ela-borarea și implementarea unei legislații secundare specifice.
  3. Utilizarea garanțiilor de origine ca mecanism de stimulare și monitorizare: Implementarea ga-ranțiilor de origine este esențială pentru stimularea producției și monitorizarea eficientă a hidro-genului, biogazului și biometanului. Aceste garanții vor asigura transparența și credibilitatea în sectorul energetic.
  4. Aderarea României la AIB (Association of Issuing Bodies): Pentru a facilita tranzacționarea și le-gitimizarea garanțiilor de origine, România trebuie să devină membru al AIB. Această aderare va permite integrarea pieței românești în rețeaua europeană și va sprijini dezvoltarea unui sector energetic durabil și competitiv.

Aceste măsuri sunt fundamentale pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare și pentru consolidarea poziției României ca și hub regional în domeniul energiilor regenerabile în contextul în care în mediul privat, Delgaz Grid SA a demonstrat prin proiectul 20HyGrid că un amestec de 20% hidrogen și 80% gaz natural este sigur și posibil din punct de vedere tehnic.

Articole similare

Ad