Potrivit ACEA, pe segmentul autobuzelor si autocarelor (MHBC) de peste 3,5 t, in septembrie vanzarile au fost cu 3,1% mai mici decat acum un an, totalizand 3.706 de unitati. Marea Britanie (-12,9%), Germania (-7,4%), Spania (-5,9%) si Franta (-2,4%) s-au confruntat cu o cerere mai scazuta, in vreme ce piata italiana a inregistrat o crestere substantiala (+ 43,2%).
Din ianuarie pana in septembrie, cererea UE pentru autobuze si autocare a crescut doar putin fata de anul trecut (+ 0,9%), majorare sustinuta in mare masura de performanta excelenta a noilor state membre ale UE (+ 15,5%). Inmatricularile au crescut semnificativ atat in Italia (+ 35,6%), cat si in Franta (+ 8,2%), insa piata s-a contractat in Marea Britanie (-12,4%), Germania (-3,9%) si Spania (-3,5%).