Companiile din România consideră că 2025 va fi un an plin de provocări, dar cu un optimism moderat, conform studiului Deloitte CFO Survey România 2025. Principalele priorități ale directorilor financiari (CFO) vor fi gestionarea riscurilor și a costurilor. Deși majoritatea directorilor financiari români (58%) se așteaptă la creșteri ale veniturilor, acest procent este în scădere față de anii anteriori (73% în 2021). Așteptările lor sunt concordanță cu cele ale CFO-ilor din Europa Centrală. Studiul a fost realizat la finalul anului trecut în rândul a circa 130 de directori financiari din România.
Studiul evidențiază o prudență mai mare față de cheltuielile de capital (CAPEX) în 2025, comparativ cu anul precedent și cu media regiunii Europei Centrale. Doar 34% dintre directorii financiari din România estimează o creștere a CAPEX, în scădere față de 46% anul trecut, în timp ce 33% prevăd o scădere, față de 19% anterior.
În ceea ce privește angajările, doar 26% prevăd o creștere a numărului de angajați, comparativ cu 37% anul trecut, iar proporția celor care preconizează o reducere a personalului a crescut la 28%, de la 18% în ediția anterioară.
În 2025, apetitul pentru risc al companiilor din România este redus, 87% dintre respondenți considerând că nu este un moment propice pentru asumarea unor riscuri mai mari, o tendință similară cu cea regională. Principalele riscuri identificate includ: scăderea cererii interne (44%) și externe (33%), intensificarea reglementărilor (44%), deficitul de forță de muncă (39%) și evoluțiile geopolitice (35%). Dintre riscurile geopolitice, conflictul din Ucraina este cel mai menționat, de 47% dintre respondenți.
Inflația rămâne o preocupare majoră pentru companiile din România, deși nivelul estimat al acesteia a scăzut de la 11,2% acum doi ani la 5,4%. Această previziune este mai pesimistă decât cea a Băncii Naționale a României și a Institutului Național de Statistică. Pentru zona euro, rata inflației este estimată la 3,1% pentru următoarele 12 luni. Perspectivele directorilor financiari români sunt similare cu cele ale omologilor din Europa Centrală, ambele fiind mai rezervate decât prognozele instituțiilor financiare naționale și internaționale și de macro-economiști.
În 2025, companiile din România își vor prioritiza managementul costurilor, această strategie fiind menționată de 37% dintre participanții la studiu. Alte arii includ creșterea organică (24%), creșterea pe piețele existente (8%) și introducerea de noi produse și servicii (tot 8%).
„În perioada în care am efectuat studiul, mediul de business aștepta anunțarea măsurilor pentru reducerea deficitului bugetar, așadar am întrebat directorii financiari din România care sunt estimările lor cu privire la sistemul fiscal. Cum era de așteptat, cei mai mulți au prevăzut creșteri. De asemenea, ei întrevăd o posibilă creștere a costului finanțării, din cauza nivelului de incertitudine economică și politică. Aceste aspecte explică parțial abordarea lor prudentă față de investiții și ne reamintesc că mediul de afaceri are nevoie în primul rând de stabilitate politică și de predictibilitate legislativă.”,
a declarat Zeno Căprariu, Partener Audit, Deloitte România, coordonatorul CFO Program în România.
Studiul Deloitte CFO Survey România 2025 a fost efectuat în perioada septembrie-octombrie 2024. Răspunsurile locale sunt comparate cu datele agregate colectate de la peste 650 de directori financiari din 14 țări din Europa Centrală – Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.