Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Gala Tranzit Logistica 2025

10-11 aprilie: Gala Tranzit de premiere a operatorilor logistici şi expeditorilor din Romania

Revista Tranzit începe seria conferinţelor din acest an cu un eveniment complex, de două zile, care va avea loc la Oradea pe 10 şi 11 aprilie.

Prima zi de conferinţă este dedicată reflectării asupra costurilor crescute în 2025 la taxe de drum, salarii, echipamente/anvelope, cu ochii şi pe ce urmează în 2026 privind noua taxă de drum din România.

Discutăm despre noile propuneri de transport intermodal, disponibile deja sau aflate în pregătire, cu costuri comparative cu rutierul pe întreg traseul, de la expeditor la destinatarul final.

Tot despre costuri discutăm şi în contextul forţei de muncă, un element cu potenţial de creştere a costurilor şi în perioada următoare, după creşteri repetate în ultimul an.

Punctăm noutăţile şi, mai ales, punctele fierbinţi generatoare de amenzi în ceea ce priveşte tahografele, întoarcerea şoferului în ţara de origine şi RO e-Transport şi prezentăm câteva soluţii selectate de reducere a costurilor cu investiţii mici folosind Inteligenţa Artificială pentru a reduce kilometrii pe gol şi staţionarea camioanelor. Eficienţa în utilizarea flotei rămâne principala metodă de reducere a costurilor alături de urmărirea atentă a tuturor cheltuielilor şi negocierea cât mai avantajoasă a contractelor nu atât în privinţa tarifelor de transport, cât mai ale al condiţiilor de plată, terminării contractelor, dislocări/staţionări ş.a.

Seara se încheie cu Gala de premiere a celor mai eficienţi operatori de logistică şi expediţii din România, cei mai eficienţi distribuitori şi curieri – pe baza rezultatelor financiare obţinute în 2023/2024.

Vom premia separat expeditorii rutieri, expeditorii maritimi şi pe cei din segmentul feroviar/intermodal, cât şi operatorii de logistică contractuală (se vor acorda premii separat pentru firmele cu capital românesc şi cele cu capital străin).

De asemenea, premiul Managerul Anului în Logistică va fi acordat pe baza votului publicului. Înscrierea în competiție se va face pe baza nominalizării din partea unui membru al companiei care va trebuie să ne și argumenteze alegerea făcută.

Înscrierile în competiţie se fac până pe 15 februarie 2025. Aşteptăm sugestiile dumneavoastră pentru primele nominalizări ale acestei competiţii importante pentru lumea logisticii și a transporturilor.

A doua zi, pe 11 aprilie, ne adresăm pieţei de transport şi depozitare cu temperatură controlată: o piaţă cu potenţial de dezvoltare pentru România.

Mai pe larg despre temele discutate:
1. COST/KM 2025: În ce măsură beneficiile aduse în planul costurilor de către intrarea în Schengen compensează celelalte creșteri de cost cu taxele de drum în toată Europa, cu combustibilul, cu forța de muncă (după creşterea, din nou, a salariului minim pe economie şi a actualizării la nivelul pieţei a indemnizaţiilor) și cu scumpirea mijloacelor de transport?
Cum ne pregătim pentru implementarea taxei de drum calculate în funcţie de rulaj din 2026 în România? Ce impact va avea această creştere de 6 ori a taxei de drum din România în costul/km a transportatorului român? Ce planuri are CNAIR pentru aplicarea noii taxe si in ce măsură va ţine cont de nivelul de emisii al autovehiculelor?

2. INTERMODAL: ŞAH LA TRANSPORTUL RUTIER
Soluţiile intermodale cu îmbarcare din România sau Ungaria se deschid şi pentru transportatorii cu parcuri mai mici de camioane.Rute diferite, cu îmbarcare de containere, cutii mobile sau semiremorci (standard sau Huckepack) – soluţiile disponibile aduc avantaje şi dezavantaje, în funcţie de greutatea care trebuie transportată, disponibilitatea şoferilor sau posibilitatea operării ca tracţionist la celălalt capăt al rutei intermodale. Vă propunem o „lecţie” despre intermodal, pentru a fi informaţi despre o soluţie care ar putea deveni foarte solicitată de clienţi în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat.

3. SUSTENABILITATE: VEHICULE ELECTRICE, DEPOZITE ALIMENTATE CU PANOURI FOTOVOLTAICE
În primul an de depunere a declarațiilor de ESG pentru companiile mari, vom relua discuția legată de sustenabilitatea lanțurilor de aprovizionare, cu atât mai mult cu cât Uniunea Europeană finanţează achiziţia de camioanel electrice, iar programul de finanţare ca ajutor de stat acordat companiilor româneşti de transport se aşteaptă să devină operabil începând cu iulie 2025.

4. FORŢĂ DE MUNCĂ
Noua creştere a salariului minim din ianuarie are impact asupra costurilor cu forţa de muncă în orice industrie, însă cu atât mai mult în cea de logistică şi transport. Pe lângă calcularea creşterii reale a costurilor cu forţa de muncă, vom aborda la Oradea din nou subiectul disponibilității forței de muncă în România, surse pentru aducerea de lucrători calificați, recrutare, training și urmărirea performanțelor angajaților din transporturi, logistică și producție.
Nu va lipsi un panel cu prezentarea a 3 soluţii automatizate care oferă soluţii eficiente de înlocuire a forţei de muncă umane, la un nivel de cost chiar mai redus. Şi pentru că e un subiect la modă, vom prezenta şi un mod de implementare a Inteligenţei Artificiale pentru planificarea eficientă a transporturilor şi alocarea curselor.

5. RO E-TRANSPORT ADUCE CONTROLUL ABSOLUT AL IMPORTURILOR ŞI EXPORTURILOR
Cum se fac controalele la nivelul lui 2025, după desfiinţarea controalelor în punctele de frontiere din Vest şi ce trebuie făcut pentru evitarea amenzilor foarte mari – de la proprietarii mărfurilor până la şoferii care le transportă

Va puteti inscrie pe adresa de email: andreea.matei@traficmedia.ro. Tel.: 0732 131 353, sau prin formularul de mai jos:

    post-large-portrait
    10-11 aprilie
    Oradea

    Speakeri

    Marius Mârza – CTP
    Melania Pop – International Work Finder
    Maarten Moller – H.Essers
    Eugen Sucea – Helrom
    Nicușor Pisică (Group Renault)
    Andreea Mureșeanu (Selgros/Arilog)
    Răzvan Horga, director general Aeroportul Oradea
    Daniel Radu, Arilog/KLG Europe
    Ana Maria Iordache, PricewaterhouseCoopers
    Marcel Mutescu – DGA Autoritatea Vamală Română
    István WAGNER – RAILPORT ARAD
    Alexandru Borza – ReMarkable Consulting
    Bogdan Steliean – sennder

    Program

    10 aprilie
    09:00
    Inregistrare participanti/Welcome Coffee
    10:00
    Prezentare evolutia pietei de transport si logistica in cifre: flote, rezultate financiare. Cum stau firmele din zona de vest a țării față de restul?
    Marilena Matei
    10:30
    PREZENTARE – Sisteme automatizate de depozitare STAMH
    10:45
    PANEL INTERMODAL: Transportul intermodal devine accesibil pentru orice client și orice cărăuș. În ce condiții? Ce model de business are succes pe intermodal? Care merg în continuare mai bine pe rutier?
    Eugen Sucea (Helrom), Istvan Wagner (Railport Arad), Maarten Moller (H.Essers), Nicușor Pisică (Groupe Renault)
    12:00
    PANEL VAMĂ/COMERȚ ONLINE: Peste 90% din coletele comandate de români din Asia sunt vămuite și pregătite în depozite din alte țări. Cum putem produce valoare adăugată în România și să atragem volume mai mari de expediții aeriene și maritime pentru a fi procesate și vămuite aici?
    Marcel Mutescu, Președinte Autoritatea Națională a Vămilor, Veronica Meșteru – Product Manager Fulfilment & Freight Forwarder FAN Courier, Valentin Ștefan – Director General Compania Națională Poșta Română, Marius Mârza – CTP, Răzvan Horga – Director General Aeroportul Oradea
    13:00
    Prânz
    14:15
    PANEL RO eTransport – Cum se controlează respectarea legislației după intrarea în Schengen? Cum trebuie să se pregătească transportatorii/șoferii pentru a respecta, de la 1 aprilie, legislația care prevede obligația șoferilor de a transmite coordonatele GPS în timp real ale camionului?
    Prezentare urmată de întrebări și răspunsuri: Andreea Mureșeanu și Daniel Radu, vicepreședinți ARILOG
    15:00
    PANEL – Ce se schimbă în politica de decarbonizare europeană și cum influențează aceasta sectorul de supply-chain?
    Ana Maria Iordache (PricewaterhouseCoopers), un reprezentant al industriei auto, un reprezentant al Ministerului Transporturilor care să ofere detalii despre ajutorul de stat pentru achiziția de camioane electrice
    15:30
    PREZENTARE Cum tratăm incidentele de neplată?
    Av. Aurelian Opre
    15:45
    Coffee Break
    16:15
    PANEL HR: Angajăm extracomunitari sau regândim strategia de business pentru a eficientiza programul de lucru al oamenilor?
    Fără a fi deloc mai ieftini, extracomunitarii sunt necesari pentru dezvoltarea firmelor pentru că nu mai sunt oameni disponibili pentru joburi necalificate, precum pickeri în depozit, sau specializate, precum șoferii. Activitățile de recrutare de personal trebuie însă să meargă mână în mână cu schimbarea strategiei de business și regândirea activității astfel încât să fie nevoie de personal mai puțin. Și dacă folosirea transportului intermodal și scurtarea timpilor de așteptare la încărcare/descărcare poate reduce numărul de șoferi necesari, automatizarea totală sau parțială a activității din depozite, în paralel cu implementarea AI în procesele de birou pot avea rezultate remarcabile pentru distribuitori și logisticieni. Cum recrutăm personal extracomunitar și cât ne costă? Ce reduceri de costuri sau ce venituri suplimentare aduce scurtarea timpilor la încărcare/descărcare? Cum găsim/vindem curse de transport rapid și ieftin, ce beneficii aduc soluțiile de automatizare a depozitelor?

    Alexandru Borza (Remarkable Consulting), Melania Pop (International Work Finder), Ilie Ilea (Marvicon), Daniel Gvozdovic (Spot & Go)
    17:30
    PANEL COST/KM: Cum a influențat integrarea Romaniei si Bulgariei costul/km al transportatorilor? Dar creșterea taxelor de drum în Europa, creșterea costului cu combustibilul, costul de achiziție al camioanelor/anvelopelor, cât și creșterea salariilor?
    Bogdan Steliean (sennder)
    18:15
    Coffee Break
    19:00
    Cină festivă cu muzică live
    20:00
    Festivitate de premiere
    • Cel mai eficient operator de expediții rutiere cu capital străin
    • Cel mai eficient operator de expediții rutiere cu capital românesc
    • Cel mai eficient operator de expediții air & sea cu capital străin
    • Cel mai eficient operator de expediții air & sea cu capital românesc
    • Cel mai eficient operator de Contract Logistics cu capital străin
    • Cel mai eficient operator de Contract Logistics cu capital românesc
    • Managerul Anului din Expediții și Logistică
    • Premiu pentru Inovație
    11 aprilie
    WORKSHOP dedicat profesioniștilor din domeniul temperaturii controlate
    • Cum schimbă tendințele de consum specificul distribuției și transportului cu temperatură controlată?
    • Cum trebuie să se adapteze transportatorii cerințelor actuale și viitoare?
    • Introducerea tahografului obligatoriu în echiparea vanurilor de peste 2,4 tone, începând cu 2026, va schimba și mai mult piața de distribuție, deja afectată după ce, în 2022, toate vehiculele de peste 2,4 t folosite în transportul și distribuția pentru terți au fost licențiate
    • Soluții de transport la temperatură controlată
    • Cresc cerințele de depozitare pentru produse congelate

    Cu participarea mai multor retaileri si distribuitori de produse alimentare.

    Parteneri Sortează după:

    Stamh
    rompetrol
    AIC Trucks
    Helrom
    iveco
    CTE Trailers
    Karcher
    volvo
    safe fleet
    new design ad blue
    eurowag
    EBV Finance
    Inspecto
    Groupe Renault – galben
    dkv
    dp world
    kogel otto
    Shell
    iwash
    Railport Arad
    SpotGo
    vialtis
    ids
    as 24
    asko