Din 20 mai 2018 in Romania se aplica prevederile Directivei 2014/45/UE privind inspectia tehnica periodica a autovehiculelor si remorcilor acestora si de abrogare a Directivei 2009/40/CE, ale carei prevederi au fost transpuse in legislatia nationala prin Legea 260/2017 pentru modificarea si completarea OG 81/2000, respectiv prin OMT 1678/2017 si OMT 402/2018 privind modificarea si completarea OMTCT 2133/2005.
La art. 4 alin. (2) Directiva 2014/45/UE se spune ca ITP se efectueaza de catre statul membru in care este inmatriculat vehiculul, de catre un organism public abilitat de acel stat membru in acest sens sau de organisme sau institutii (inclusiv private, daca au autorizatie) desemnate si supravegheate de statul membru respectiv.
In acelasi timp, asa cum subliniaza directorul general RAR, George-Adrian Dinca, prin considerentul (16) al Directivei 2014/45/UE, care nu are totusi valoare reglementara, se abordeaza aspecte legate de posibilitatea efectuarii ITP in alt stat membru decat cel de inmatriculare, aratandu-se ca statele membre ar trebui sa fie abilitate sa desemneze centre de inspectie care nu sunt situate pe teritoriul lor pentru a efectua ITP pentru vehicule inmatriculate pe teritoriul lor daca acele centre au fost deja autorizate sa efectueze ITP de catre statul membru in care se afla ele.
In acest context, si avand in vedere si solicitarile primite de la UNTRR, in cursul discutiilor privind adoptarea noii Directive 2014/45/UE, MT si RAR au propus includerea in textul Directivei a doua prevederi care sa permita efectuarea ITP de catre un alt stat membru decat cel de inmatriculare pentru vehiculele utilizate o perioada mai lunga in alt stat membru si efectuarea unei ITP provizorii cu o durata limitata de catre alt stat membru decat cel de inmatriculare pentru vehiculele carora le-a expirat ITP si se afla in tranzit, astfel incat ele sa se poata deplasa in statul membru de inmatriculare. Dar aceste propuneri nu au intrunit sprijinul celorlalte state membre, deci nu au fost incluse in forma finala a Directivei 2014/45/UE.