Transportul maritim a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani, problemele de disponibilitate a containerelor și, ulterior, de siguranță în Marea Roșie determinând creșteri semnificative de tarife. Dinamica schimburilor economice și dezvoltarea fără precedent a comerțului electronic au făcut însă ca toate impedimentele să fie depășite, astfel că expeditorii au înregistrat creșteri constante ale cifrelor de afaceri și ale volumelor operate, menținându-și în același timp un nivel echilibrat al profiturilor. Pe acest fond de creștere a operațiunilor, transportul feroviar de containere ca alternativă la cel rutier reprezintă o linie de business cu potențial în anii următori. Pentru companiile de top din domeniul logistic, cum este Maersk România, obiectivele pe termen mediu includ și dezvoltarea unui pachet de servicii complementar shipping-ului tradițional, care să ofere servicii logistice clasice pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienților.
Pentru a veni cu soluții optimizate de tranzit al mărfurilor containerizate (import-export), Maersk România a inaugurat propria linie de transport feroviar de marfă din vestul țării, la Teiuș, volumele operate fiind suficiente pentru a susține această investiție. Terminalul intermodal de la Teiuș este operat în parteneriat cu Unicom și răspunde solicitărilor clienților în special din zona Transilvaniei, care au insistat pentru o alternativă de transport care să faciliteze conexiunea și cu alte porturi în afară de Constanța, în special pentru expediții către America de Nord sau de Sud, mai ales că timpii de tranzit prin portul de la Marea Neagră nu sunt cei mai ofertanți la ora actuală.
Maersk are o experiență vastă în transportul feroviar, întrucât operează propriul serviciu intermodal de mai bine de cinci ani, pe ruta Constanța-București. Numai în 2024 au fost organizate aproape 300 de trenuri, care au plecat din depozitul Maersk din Constanța și au ajuns în terminalul propriu din Chitila al companiei. Pentru 2025 capacitatea a fost mărită, astfel că din ianuarie a fost adoptat noul grafic de funcționare, cu șapte trenuri pe săptămână și o rată de ocupare de 93%, a explicat Dragoș Dumitrescu, director general Maersk Romania.
Terminalul inaugurat în Teiuș operează în prezent un tren pe săptămână către Budapesta, de unde marfa se deconsolidează și pleacă spre porturile Koper, Rijeka și Bremerhaven.
„Este adevărat că, în prezent, volumele de marfă la import sunt mai mari decât cele la export. Totuși, vorbim despre un serviciu nou, cu un potențial semnificativ de creștere. În fond, cantitatea de marfă transportată pe cale rutieră din România către Bremerhaven este considerabilă, iar până acum nu a existat o soluție intermodală eficientă care să reducă aglomerația din traficul rutier pe această destinație. În următorii cinci ani, sunt convins că sectorul transporturilor va trece prin schimbări majore, pe fondul presiunii globale de reducere a emisiilor de CO2, al constrângerilor de costuri și al deficitului de forță de muncă. Anticipez că transportul intermodal va deveni o soluție tot mai căutată de expeditori, datorită beneficiilor sale ecologice și eficiente.”
De subliniat faptul că deconsolidarea mărfii la Budapesta se face rapid, în aproximativ șase ore, astfel că timpii totali de tranzit sunt foarte atractivi – între 48 și 60 de ore între Teiuș și Bremerhaven – după care în doar 13 zile containerul ajunge la New York. Acest timp de tranzit este imposibil de obținut prin Constanța, a explicat directorul Maersk. De asemenea, trenul devine o soluție cu atât mai avantajoasă cu cât volumul de marfă este mai mare, pentru că sunt situații când trebuie expediate până la 50 de containere, iar opțiunile de transport rutier se limitează. De altfel, pentru transportul containerelor până la Teiuș au fost situații când, pe lângă tracționiștii locali, s-a apelat la companii din București sau chiar din Constanța, în condițiile în care mărfurile sunt colectate de pe o rază de 100-150 km față de Teiuș.
Intermodalul, o alternativă la transportul maritim

Maersk are în vedere deschiderea și a altor linii pe tren, pentru conexiune și cu alte porturi strategice cum ar fi Trieste, pentru a sprijini traficul maritim. Dragoș Dumitrescu afirmă că transportul intermodal este o soluție care nu trebuie limitată doar la shipping, ci poate integra diverse modalități de transport, adaptându-se astfel cerințelor actuale ale pieței
Astfel, în viitorul apropiat probabil că vor fi luate decizii și în direcția aceasta, cu trenuri combinate pentru transport de containere și de semiremorci. Primul obiectiv este chiar o linie feroviară Constanța-Teiuș, care ar fi o consecință naturală a creșterii business-ului. „Terminalul Unicom este suficient de mare și are opțiuni de extindere, dacă va fi necesar. Trebuie să admitem că 2024 nu a fost cel mai bun din punct de vedere al operării portuare, întrucât au fost anumite probleme de infrastructură, iar navele ajungeau să aștepte până la nouă zile pentru a intra în radă. Costurile pentru majoritatea liniilor maritime au fost uriașe, iar clienții au fost nemulțumiți mai ales de întârzierile suplimentare, care s-au adăugat celor generate de război și de criza de la Marea Roșie. În aceste condiții, transportul pe tren – acolo unde se poate – reprezintă o alternativă tot mai interesantă. Mutarea unei părți a volumelor de marfă care pleacă din România în porturile Koper și Rijeka este în consens cu clienții care doresc timpi de tranzit cât mai buni și mai predictibili.”
Portul Constanța și viitorul transportului maritim în România
În ciuda provocărilor operaționale din Portul Constanța, Maersk a înregistrat in 2024 o creștere de 10% a volumului de containere transportate față de 2023, susținută de o creștere cu 21% a importurilor, în timp ce exporturile au înregistrat o ușoară contracție „Această dinamică reflectă realitățile economiei românești din 2024, un an marcat de incertitudini, dar și de oportunități emergente. Portul Constanța rămâne însă cel mai important punct de ieșire pentru mărfurile containerizate din România, iar creșterea sa va fi strâns legată de evoluția economică a țării. Din cauza conflictului din Ucraina, Constanța nu dispune încă de condițiile necesare pentru a deveni un port regional important, însă, pe termen lung, are potențial de dezvoltare. Tocmai de aceea, un al doilea port în Constanța este nu doar o opțiune, ci o necesitate strategică. O infrastructură suplimentară ar oferi mai multă flexibilitate operațională, timpi de tranzit reduși și creșterea nivelului serviciilor. În plus, competiția între două porturi la Marea Neagră ar ridica standardele industriei.”
În calitate de lider al pieței de shipping, cu o cotă de aproape 30%, Maersk Romania a încercat să echilibreze intrările cu ieșirile, pentru a optimiza costurile și a avea o creștere profitabilă a volumelor de business. „Am rămas linia cea mai de încredere din piață, iar odată ce vom vedea efectele intrării în operare a acordului mondial de cooperare Gemini cu Hapag-Lloyd (de la 1 februarie 2025) vom avea o poziție și mai solidă. Faptul că serviciul intermodal realizat prin terminalul din Teiuș oferă alternative clienților români atât la import, cât și la export reprezintă un avantaj suplimentar.”
Pentru a contracara impactul negativ asupra contractelor pe termen lung dat de eventuale fluctuații de cost generate de tot felul de neprevăzute, Maersk a implementat un indice de corecție corelat cu indicele de prețuri din Shanghai. „Desigur, nimeni nu știe cum va evolua piața în momentul în care tranzitul prin Marea Roșie va fi reluat. Cert este că tarifele de închiriere a containerelor și comportamentul de business al operatorilor portuari influențează întreg lanțul logistic și se reflectă în prețul final.”
Proiectele de Contract Logistics și distribuția vor completa serviciile oferite de Maersk
Maersk are ca obiectiv diversificarea serviciilor sale logistice, consolidându-și poziția dincolo de transportul maritim. Compania operează deja un depozit de 100.000 m2 pentru un retailer european de top, oferind soluții integrate de logistică, de la serviciul de depozitare la distribuție, livrări last mile etc. Deși transportul containerizat rămâne serviciul principal al operațiunilor sale, Maersk pariază pe intermodal pentru a-și extinde serviciile.
În urmă cu doi ani, compania a cumpărat linia aeriană Senator, pentru a oferi clienților și servicii de transport aerian, și, din a doua parte a anului, transportul aerian cargo Maersk va fi disponibil și în România.
Intermodalul se va dezvolta și consolida cât se poate de mult în perioada următoare. „Mă aștept ca războiul din Ucraina să se încheie și să înceapă reconstrucția țării vecine, unde România poate juca un rol important. Sunt și alte proiecte în plan, pe care le urmărim cu multă atenție, pentru că suntem oarecum obligați de piață și de clienți să ne diversificăm portofoliul de produse și dorim să creăm un ecosistem în jurul serviciului de shipping, care să iasă din zona portului și să răspundă cerințelor variate din partea partenerilor noștri. Avantajul nostru este că avem și forța financiară să o facem.”
2025 a început bine pentru Maersk România, astfel că Dragoș Dumitrescu estimează că și anul acesta va continua trendul pozitiv. În conformitate cu performanțele din ultimii patru ani, compania se așteaptă să înregistreze o creștere de două cifre atât a cifrei de afaceri, cât și a volumelor de business, fără a afecta marja de profit.









