Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Eltra Logis implementează propria platformă de software Rapido și oferă o nouă linie de business

Unul dintre principalii jucători de pe piața de logistică, transport și depozitare de nișă, Eltra Logis investește 800.000 de euro în dezvoltarea propriei soluții software, Rapido. Astfel, compania a dezvoltat pentru piața din România o soluție scalabilă, dedicată în special organizațiilor de e-commerce, menită să îmbunătățească eficiența operațională și experiența clienților, precum și să reducă costurile.

Eltra Logis intenționează să externalizeze și să ofere către alți clienți și parteneri software-ul Rapido, punând bazele unei noi linii de business.  

„Prin lansarea Rapido, ne propunem să ne consolidăm poziția pe piața logistică și să oferim un avantaj competitiv partenerilor noștri, prin automatizarea și digitalizarea proceselor critice pentru lanțul de aprovizionare. Platforma Rapido este un sistem integrat, conceput pentru a optimiza și gestiona operațiunile logistice și de depozitare. Aceasta include module avansate pentru urmărirea GPS în timp real a vehiculelor, optimizarea rutelor, precum și monitorizarea condițiilor de transport, cum ar fi temperatura din remorci, un aspect esențial pentru mărfurile sensibile la variații de temperatură. De asemenea, Rapido oferă transportatorilor, expeditorilor și clienților acces la un inventar detaliat, generarea de indicatori de performanță (KPI) și un control eficient asupra stocurilor și comenzilor.”, a precizat Elena Jianu, fondator Eltra Logis.

Sistemul software complex, Rapido integrează funcționalități esențiale pentru gestionarea eficientă a depozitelor și a transporturilor. Acesta include CRM (Customer Relationship Management) pentru gestionarea relațiilor cu clienții, un ERP (Enterprise Resource Planning) pentru gestionarea resurselor companiei, un TMS (Transport Management System) pentru optimizarea transportului și un WMS (Warehouse Management System) pentru gestionarea depozitelor.

Atât WMS-ul, cât și TMS-ul joacă un rol esențial în optimizarea proceselor logistice. WMS-ul gestionează stocurile și comenzile în timp real, iar TMS-ul organizează transporturile, optimizând rutele și reducând costurile. Prin integrarea acestor sisteme, fiecare lot de marfă procesat în WMS este automat preluat de TMS, facilitând monitorizarea și organizarea transporturilor.

Cu ajutorul Rapido, Eltra Logis plănuiește să atragă și să sprijine clienți din sectorul e-commerce, inclusiv companii mici și medii. Platforma Rapido poate procesa rapid comenzile, minimizând erorile și reducând timpii de livrare, fără a face investiții masive în propria infrastructură logistică.

„Prin Rapido, ne adresăm nevoilor specifice ale companiilor de e-commerce, ajutându-le să își crească eficiența operațională și să își extindă afacerile într-un mod scalabil și sustenabil. Automatizarea proceselor le permite să se concentreze pe dezvoltarea afacerii, în timp ce softul Rapido se ocupă de partea logistică și optimizarea lanțului de aprovizionare.”, a completat Elena Jianu.

Articole similare

Ad