T6, cel mai de succces van al celor de la Volkswagen, beneficiaza de un update important, noul Multivan 6.1, prezentat, ieri, 21 februarie, in premiera mondiala. Modelul vine cu o varietate de sisteme de asistenta, instrumente digitale in premiera si cea mai noua generatie de sisteme infotainment Volkswagen cu card SIM integrat, ce permite accesul online permanent. Pe langa versiunile de propulsie clasica, Bulli este echipat cu noua versiune de grup motopropulsor, cu o actionare complet electrica (in functie de bateria aleasa, autonomia este de peste 400 Km). Noul T6.1 va fi lansat incepand cu toamna lui 2019.
Noul T6 Multivan se prezinta cu o parte frontala complet noua, ce poate fi personalizata cu si mai multe detalii cromate, in functie de model si de echipare. Gamele de culori si jante au fost de asemenea recombinate. Bara orizontala formata intre designul mai compact al farurilor si partea de sus a grilei radiatorului este mai ingusta decat la modelul anterior. „In aceasta zona, am conceput o noua bara cromata dubla care se extinde pe toata latimea si in faruri ca benzi cu leduri pentru luminile de zi. Masina are o carisma foarte speciala si poate fi recunoscuta ca T6.1 de la mare distanta”, a declarat Albert Kirzinger, seful departamentului de design din cadrul Volkswagen Autovehicule Comerciale Partea. De asemenea si panoul de bord de la T6.1 a fost reconceput. Echipa condusa de Kirzinger a implementat conditiile necesare pentru a integra Digital Cockpit (instrumente complet digitizate) si a treia generatie de infotainment (MIB3) in T6.1. Fuziunea dintre Digital Cockpit si MIB3 creeaza un nou peisaj digital, cu afisaje si butoane aliniate pe o singura axa vizuala, se arata in comunicatul producatorului. Ecranul de 10,25 inch al cockpitului digital din T6.1 stabileste noi standarde. Este inclus ca echipare standard in Multivan Highline. Alte elemente deosebite in T6.1 sunt noile sisteme de navigatie ale MIB3: Discover Media (8,0 inch) si Discover Pro (9,2 inch). Configuratiile grafice ale acestor sisteme cu ecrane tactile au un nou design. Functiile pot fi configurate individual, precum aplicatiile pe un smartphone, de pe un ecran de pornire care poate fi personalizat.
Sisteme Infotainment cu card SIM integrat
Cel mai important element de echipament dintre toate sistemele infotainment este cardul SIM integrat (eSIM). Este inclus ca standard de la Composition Colour, fiind disponibil ca optiune pentru Composition Audio. eSIM permite accesul la o noua gama de servicii si functii online. Un exemplu este functia eCall. In cazul unui accident, sistemul transmite automat pozitia autovehiculului catre un centru de apel de urgenta si stabileste o conexiune vocala. Daca din masina nu se primeste niciun raspuns, sunt informate serviciile de urgenta. In plus, eSIM reprezinta interfata cu „Volkswagen We” – o noua lume de servicii online. Ecranele de 8,0 inch si 9,2 inch ale MIB3 ofera de asemenea functii precum radio prin internet si servicii de streaming.
Puterea gamei de motoare Euro-6d-TEMP, intre 90 si 199 CP
La lansarea pe piata, T6.1 cu tractiune fata va fi echipat cu motoarele de 2,0 l turbodiesel de mare eficienta (2.0 TDI). Toate sunt conform standardului de emisii Euro-6d-TEMP-EVAP. Noul motor de baza livreaza o putere de 66 kW/90 CP, mai ridicata decat inainte (putere anterioara era 62 kW/84 CP). La nivelul de putere urmator, motorul 2.0 TDI dezvolta acum 81 kW/110 CP; el inlocuieste motoarele anterioare de 75 kW/102 CP si 84 kW/114 CP. Motoarele 2.0 TDI preluate de la modele anterioare sunt cele de 110 kW/150 CP si 2.0 TDI Biturbo de 146 kW/199 CP. Ca echipare optionala, motorul TDI de 150 CP poate fi comandat cu cutie de viteze cu ambreiaj dublu (DSG) si tractiune integrala 4MOTION (manuala sau DSG). Versiunea de top de 199 CP este echipata standard cu DSG (optional cu 4MOTION).
T6.1 va fi oferit chiar si ca autovehicul cu zero emisii, pe baza unui parteneriat cu ABT. Cu o putere de 82 kW/112 CP si o baterie cu capacitatea de 38,8 kWh sau 77,6 kWh, sunt posibile autonomii de peste 400 km (NEDC) – autovehiculul fiind astfel ideal pentru utilizare comerciala in lumea urbana.