Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

MSC ar putea începe un război al tarifelor în a doua jumătate a anului

În prognoza anuală privind transportul maritim pe care a publicat-o în ianuarie, Upply a identificat trei scenarii posibile pentru 2025, care și acum, după șase luni, par pertinente (Our container shipping scenarios for the second half of 2025). Dacă zilele trecute v-am prezentat scenariul în care SUA începe o revigorare puternică a industriei de transport, plasat ca importanță înaintea celorlalte două, în cele ce urmează vă prezentăm scenariul în care MSC își confirmă dominația pe piață.

Analiza Upply amintește că în februarie 2025 a avut loc o restructurare majoră a sectorului transportului de containere, care, din 2017, fusese construit în jurul a trei mari alianțe. MSC a optat să meargă singură, folosind acorduri limitate de partajare a navelor, iar în cazul acestei strategii nu poate supraviețui decât reducând costurile, dovedind o agilitate mai mare decât concurența și continuând să crească mai repede decât aceasta, astfel încât MCS să devină prea mare ca să mai poată da faliment.

MSC a reușit să devină numărul unu mondial în transportul maritim în doar câțiva ani datorită eforturilor fondatorului și proprietarului său și a ieșit învingătoare în cursa globalizării din ultimii 30 de ani înfruntând o competiție feroce. Tot meritul pentru această reușită se datorează echipei de management, consideră autorii analizei, iar succesul MSC este cu atât mai admirabil cu cât a fost realizat aproape exclusiv prin creștere organică, în timp ce toate celelalte mari companii de transport au reușit să se dezvolte doar prin creștere externă.

Dar există și o altă latură a acestui succes: navele flotei sale enorme și eterogene trebuie umplute cu orice preț, ceea ce a fost realizat în ultimii ani în detrimentul regularității serviciului. De la recompunerea marilor alianțe, totuși, Gemini, care reunește Maersk și Hapag Lloyd, a făcut din calitatea serviciului principala sa caracteristică și a promis o rată de punctualitate de peste 90%, iar potrivit datelor Sea Intelligence până acum și-a respectat promisiunea, obligându-și concurenții să facă un efort pentru a se ridica la nivelul ei. MSC are o rată de 70%, care o plasează pe locul al doilea, cu mult înainte de Premier Alliance și Ocean Alliance.

Prin urmare, MSC a reușit să se impună ca referință și creator de tendințe pe piață și dă tonul, iar celelalte companii de transport o urmează. Până acum, compania elvețiano-italiană a ales să nu înceapă un război al tarifelor și să nu le reducă sub nivelul de rentabilitate al concurenților săi, dar acest lucru s-ar putea schimba în a doua jumătate a anului, în special dacă vor fi mai puține containere disponibile pentru încărcare în Asia ca urmare a războiului comercial și a condițiilor economice și geopolitice generale.

O scădere a tarifelor de transport pare plauzibilă în a doua jumătate a anului. Dacă acest lucru se va întâmpla și în ce măsură depinde de situația din Orientul Mijlociu. Iar o restabilire rapidă a situației, astfel încât să își revină transportului în Canalul Suez, ar putea duce la o scădere importantă a tarifelor. Companiile de transport au deja asigurate în anul financiar 2025 rezultatele mai bune decât cele prognozate, dar prudența va fi cuvântul de ordine în timpul pregătirilor pentru bugetele din 2026, sunt de părere analiștii Upply.

Sursă: Top 100 Alphaliner, date extrase pe 24 iunie 2025

Articole similare

Ad