Compania Națională ,,Poșta Română” a făcut un nou pas în direcția digitalizării, împreună cu Visa și CEC Bank, prin lansarea unui serviciu financiar inovator care va permite depunerea directă de numerar pe cardurile bancare, indiferent de banca emitentă.
Prin intermediul acestei inițiative, persoanele fizice și juridice pot depune numerar la peste 1.500 de oficii poștale, precum și prin intermediul unei rețele extinse de peste 9.000 de terminale PDA aflate în apropierea oficiilor. Sumele depuse vor fi transferate rapid și în siguranță pe orice card bancar, ceea ce face ușor și convenabil accesul la fonduri fără a fi nevoie deplasarea la o bancă sau un bancomat.
Sumele în numerar ajung instantaneu pe card, iar serviciul va fi disponibil în toată țara. Această soluție este concepută pentru persoanele fizice și companiile care au nevoie de un sistem rapid și sigur de colectare a numerarului din teritoriu.
„Poșta Română nu mai este doar o instituție tradițională, ci un partener activ al statului în procesul de digitalizare a României. Îi mulțumesc domnului Gregor Teodorescu și echipei sale din cadrul Unității de Afaceri Servicii Financiare pentru că au făcut un prim pas important către transformarea Poștei Române într-un ghișeu universal și un partener strategic al statului român. Lansarea noului serviciu prin care se poate depune numerar direct pe cardurile bancare reprezintă încă un pas înainte în misiunea noastră de a fi alături de români, oriunde s-ar afla în țară. Suntem singura instituție capabilă să ofere acest serviciu la nivel național, datorită rețelei noastre extinse și accesibile.”, a precizat Valentin Ștefan, Director General al Poștei Române.
Noul serviciu de depunere direct de numerar pe cardurile bancare oferă o alternativă modernă și eficientă pentru comunitățile rurale sau pentru cei care, din diverse motive, nu au acces la serviciile bancare în mod tradițional. Ca atare, Poșta Română își atribuie un rol activ în promovarea incluziunii financiare și în digitalizarea serviciilor publice.
„Parteneriatul cu Poșta Română și CEC Bank reflectă angajamentul nostru constant de a aduce inovația mai aproape de oameni, prin soluții care răspund concret nevoilor cotidiene. Noua funcționalitate oferă o opțiune practică și eficientă pentru depunerea numerarului direct pe cardurile de debit, printr-o rețea națională vastă și accesibilă – atât în oficiile poștale, cât și la terminalele mobile ale curierilor. Prin această colaborare, reușim să ajungem inclusiv în comunități îndepărtate și să sprijinim persoane care, până acum, au avut acces limitat la infrastructura bancară. În același timp, inițiativa contribuie la o schimbare de comportament esențială: trecerea de la utilizarea predominantă a numerarului către metode de plată moderne, rapide și sigure – un pas important în direcția unei economii mai conectate și mai eficiente.”, a menționat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.
„Parteneriatul cu Poșta Română și Visa reconfirmă angajamentul CEC Bank față de rolul său social, cu accent pe creșterea incluziunii și educației financiare. Într-un context în care accesibilitatea devine esențială pentru orice produs financiar, ne dorim ca soluțiile noastre să fie ușor de folosit și cât mai aproape de oameni. În linie cu strategia asumată, susținem digitalizarea companiilor din România și facilitarea accesului la servicii financiare moderne. CEC Bank își păstrează amprenta teritorială la nivel național, inclusiv în mediul rural, asigurându-ne că rămânem un partener de încredere pentru toți clienții iar prin această abordare, contribuim activ la modernizarea infrastructurii financiare a țării.”, a completat Bogdan Neacșu, președintele CEC Bank.









