Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Studiul Horváth arată că 95% dintre companii urmăresc optimizarea costurilor IT, însă doar 28% le gestionează strategic

Potrivit studiului „CIO 2025”, realizat de Horváth, compania internațională de consultanță în management, într-un context economic marcat de presiuni bugetare și incertitudine, companiile își recalibrează strategiile IT și se concentrează tot mai mult pe eficiență și controlul costurilor.

Cercetările „CIO 2025: How to build crisis-resilient IT in volatile times” arată că 95% dintre companii intenționează o reducere a cheltuielilor IT în următorii ani – în principal prin automatizare (43%), outsourcing (41%) și alte măsuri de eficiență. Cu toate acestea, majoritatea acestor acțiuni sunt reactive și punctuale și nu fac parte dintr-o strategie coerentă pe termen lung.

Pe fondul digitalizării accelerate, rolul departamentelor IT în cadrul întreprinderii este redefinit: acestea devin parteneri de afaceri, dar își pierd rolul inovator. Sondajul arată o creștere semnificativă a percepției IT ca facilitator și generator de valoare de business: cu 20 de puncte procentuale (pp) mai mult decât în anii anteriori.

Rolul partenerilor în dezvoltarea afacerilor a crescut, de asemenea, cu 17 puncte procentuale. În schimb, doar 38% dintre respondenți mai văd IT-ul ca un motor de inovație, ceea ce reprezintă o scădere de șapte puncte procentuale. Acest dezechilibru evidențiază nevoia unei repoziționări strategice a funcției IT – nu doar ca sprijin operațional, ci și ca vector de transformare și creștere sustenabilă.

În timp ce aproape toate organizațiile colaborează cu furnizori externi de servicii IT, doar 28% adoptă o abordare strategică a gestionării furnizorilor. În 63% din cazuri, relația cu furnizorii este exclusiv operațională – nu există obiective clare, evaluări pe termen lung și nicio integrare a acestora în viziunea de ansamblu a companiei. Rezultatul sunt costurile neoptimizate, sinergiile pierdute și oportunitățile de inovare ratate prin parteneriate tehnologice.

Modelul clasic de organizare IT centralizată este în declin: proporția companiilor care adoptă acest model a scăzut cu 20 de puncte procentuale în ultimii trei ani, în timp ce structurile hibride au crescut cu 10 puncte procentuale, iar structurile descentralizate cu 8 puncte procentuale. Acest lucru arată o nevoie clară de noi modele de guvernanță, care pot coordona în mod eficient activitățile IT între nivelul central și unitățile de business.

Studiul Horváth relevă că inteligența artificială (AI) este considerată principalul motor de eficiență și inovare în IT, cu 50% dintre companii care utilizează deja knowledge bots pentru a automatiza accesul la informații, 40% folosesc AI pentru a genera cod, iar 38% implementează soluții AI pentru a optimiza testării software.

În plus, AI este utilizată din ce în ce mai mult pentru a reduce costurile IT și a automatiza sarcinile repetitive, eliberând resursele umane pentru inițiative cu impact real asupra afacerii.

„Multe organizații rămân blocate într-o spirală de măsuri reactive, deși ar avea nevoie de o viziune coerentă și strategică asupra IT-ului. La Horváth, sprijinim companiile în tranziția de la simple reduceri de costuri la o guvernanță IT matură și performantă, care presupune prioritizarea investițiilor cu impact, dezvoltarea de modele hibride scalabile și integrarea inteligentă a AI în procesele critice. Numai astfel, departamentele IT pot deveni un catalizator real pentru transformarea sustenabilă a businessului.”, a subliniat Costin Lăpădat, Senior Project Manager, Horváth România.

Articole similare

Ad