Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Conferința Anuală a Transportatorilor Express de Mărfuri: Dialog pentru viitorul industriei

Industria transporturilor traversează una dintre cele mai dinamice perioade din ultimii ani. Creșterea costurilor, lipsa șoferilor, schimbările legislative și noile tehnologii pun presiune pe fiecare companie. Din 1 iulie 2026, obligativitatea tahografului și pentru vehiculele sub 3,5 tone va adăuga încă un strat de complexitate, cu impact dincolo de acest segment.

În acest context, Conferința Anuală a Transportatorilor Express de Mărfuri, ajunsă la ediția a VIII-a, devine mai mult decât un eveniment – este o platformă unde transportatorii, furnizorii de servicii, consultanții și autoritățile discută deschis și caută împreună soluții.

Tema acestei ediții, „Antreprenorul, altfel”, aduce în prim-plan nevoia de adaptare și mindsetul necesar pentru a face față schimbărilor. Pe scenă vor urca speakeri din domenii diverse – consultanți fiscali, avocați specializați, reprezentanți ai companiilor de logistică și experți în tehnologie – toți cu o experiență practică și cu dorința de a răspunde întrebărilor reale ale transportatorilor. Iată câteva dintre numele care vor fi prezente la conferință:

Av. Marian Drăguț – avocat specializat în dreptul transporturilor în Marea Britanie

Cociuba Mihail Ioan – consultant fiscal, expert contabil și practician în insolvență

Dan Preda – expert contabil și consultant fiscal judiciar

Dacian Palladi – consultant în afaceri

Claudia Barbu – consultant marketing & comunicare pentru companii din transport și logistică

Decebal Popescu – Commercial Trucks Manager

Smaranda Rugină – avocat, Paris (prezentă online)

Roland Szabo – consultant în inteligență artificială

Monica Diana Borza – fondator ReMArkable Consulting, specialist HR

Alexandru Borza – inginer în transporturi

Aceștia vor aduce pe scenă subiecte diverse – de la fiscalitate și legislație, la leadership, resurse umane, marketing, tehnologie și inteligență artificială – oferind participanților o imagine completă asupra transformărilor din industrie.

Conferința este organizată de Kefren Expres și găzduită, ca în fiecare an, la Lotus Therm Spa & Luxury Resort din Băile Felix, pe 11–13 septembrie.

Articole similare

Ad