Versiunea Renault Trucks T 2019, echipata cu noul motor Euro 6 Step D, promite o reducere de 3% a consumului de carburant fata de generatia anterioara si vine si cu noi echipamente care cresc nivelul de confort oferit soferului.
T si T High 2019 sunt echipate cu motoarele DTI 11 si DTI 13, conforme noilor reglementari ce au intrat in vigoare de la 1 septembrie, si dispun de un sistem post-tratament de noua generatie, realizat din materiale noi care sa le asigure durabilitate. A fost adaugat un senzor care detecteaza calitatea de AdBlue, in timp ce a fost eliminat al saptelea injector. Renault T 2019 este dotat cu noua generatie de sisteme Optivision, un regulator predictiv al vitezei care utilizeaza topografia drumului pentru a schimba treptele si stocheaza informatiile direct in vehicul, crescand confortul soferului, deoarece conexiunea nu se mai pierde, nici macar in zonele in care sistemul de navigare nu ofera informatii, cum ar fi cazul tunelelor rutiere.
In plus, informatiile despre rute sunt mai precise si ajuta soferii sa-si planifice mai bine cursele. Adaptorul Eco Cruise Control dispune de setari noi care utilizeaza mai putin carburant, iar combinatia dintre aceste imbunatatiri si echipamente noi le permite clientilor sa obtina o reducere de 3% a consumului de carburant comparativ cu generatia anterioara.
Pentru versiunea 2019, cabinele T au finisaje de top. La interior, plansa de bord are finisaj ce imita carbonul, material ce a fost utilizat si pentru interiorul usilor. Cabina este completata de scaunele cu piele neagra si plafonul de culoare gri. La exterior, grila radiatorului si oglinzile laterale pot fi personalizate, fiind disponibile doua culori, negru stralucitor si portocaliu anodizat. Placuta de identificare, ce contine modelul camionului, puterea si motorizarea, are un scris simplificat si mai vizibil. In plus, este disponibila pentru clienti o linie suplimentara pentru personalizare.