Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Tot ce trebuie să știți despre detararea utilitarelor de 2,5 t

RAR înregistrează frecvent cereri de detarare, declară directorul general Mihai Alecu. În 2024 au fost realizate 331 de omologări ca urmare a modificării masei totale maxim autorizate (MTMA) a unor vehicule și în 2025, până pe 30 octombrie, 323. În ceea ce privește perioada următoare, RAR nu poate estima câte cereri de detarare va primi decât eventual în raport cu numărul solicitărilor din anii precedenți. 

Detararea reprezintă (re)omologarea unui vehicul ca urmare a diminuării masei maxime tehnic admisibile (MTMA) fără a avea la bază o modificare constructivă. Conform legislației din România, această procedură este permisă numai în cazul categoriilor N (autoutilitare) și O (remorci) și reglementările aplicabile la omologare includ condițiile necesare, care trebuie îndeplinite cumulativ. Astfel, în primul rând trebuie respectate criteriile prevăzute de legislația UE pentru clasificarea vehiculelor în categorii (acestea fiind dependente de MTMA). De exemplu, trebuie asigurată o sarcină utilă corespunzătoare a vehiculului, rezervată mărfurilor. A doua cerință este ca în cazul schimbării categoriei de omologare (dependente de MTMA) să fie îndeplinite condițiile tehnice de omologare aplicabile noii categorii. În plus, respectivul tip de vehicul trebuie să fi fost omologat de tip și la valoarea modificată a MTMA, fapt dovedit prin prezentarea certificatului de omologare de tip privind masele. Iar RAR, prin Direcția Încercări, poate întocmi un raport de încercări care să substituie în acest scop certificatul indisponibil. În sfârșit, producătorul vehiculului trebuie să înlocuiască plăcuța lui inițială cu o alta care indică valoarea modificată a MTMA.

În vederea detarării, deținătorul vechilului sau împuternicitul lui trebuie să se prezinte cu acesta și cu documentația necesară la una dintre reprezentanțele teritoriale RAR, cu programare prealabilă, pentru modificarea cărții de identitate a mașinii. Dacă este nevoie, acesta va fi îndrumat la Centrul Tehnic al Direcției Încercări RAR, în baza unei comenzi interne, pentru efectuarea verificărilor necesare și pentru obținerea raportului de încercare privind masele.

Tariful perceput de RAR pentru omologarea unei autoutilitare N1 înmatriculate în România, ca urmare a modificării MTMA, este de 3.751 de lei (TVA inclus), la care, după caz, se poate adăuga costul încercărilor necesare, de circa 1.800 de lei.

Directorul general RAR atrage atenția asupra riscului ca în exploatare să nu se respecte noua MTMA, deoarece de regulă vehiculele detarate oferă un volum de transport generos, însă sarcina utilă este redusă. Deci deținătorii și utilizatorii trebuie să fie atenți la acest aspect ca să evite riscul de sancțiuni pentru suprasarcină prevăzut în legislația rutieră.

Un alt aspect important este acela că în UE nu există legislație armonizată cu privire la omologarea vehiculelor, ci fiecare stat membru aplică propriile dispoziții. În România sunt în vigoare cerințele de mai sus, potrivit legislației naționale. În aceste condiții, există riscul ca o eventuală detarare realizată într-un alt stat membru să nu fie recunoscută la noi în cazul în care dispozițiile din statul respectiv nu sunt echivalente cu cele de aici.

Articole similare

Ad