Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

FORT solicită amenzi proporționale cu gravitatea faptei în cazul lipsei rovinietei

Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) a transmis o adresă oficială către Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, prin care solicită sprijinul instituțional necesar pentru preluarea și susținerea unui amendament esențial la proiectul de lege PL-x nr. 308/2025, aflat în prezent în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaților.

Amendamentul propus de FORT vizează proporționalizarea sancțiunilor contravenționale aplicate pentru lipsa rovinietei, în contextul modificărilor introduse prin Ordonanța Guvernului nr. 23/2025, în scopul eliminării disproporțiilor existente între gravitatea faptei și cuantumul sancțiunilor.

FORT a solicitat preluarea acestui amendament și susținerea lui atât în comisiile de specialitate, cât și în plenul Camerei Deputaților, astfel încât acesta să fie inclus în forma finală și aplicabilă a legii. Totodată, FORT, în calitate de membră a IMM ROMÂNIA, a solicitat o audiență la Președintele Camerei Deputaților, pentru a detalia propunerea și a identifica împreună soluția legislativă cea mai corectă, echilibrată și sustenabilă.

Concret, amendamentul la proiectul de Lege privind aprobarea OG nr. 23/2025 pentru modificarea și completarea OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România vizează modificarea Anexei nr. 2 la OG nr. 23/2025, astfel:

Categoria A: 500-1.000 lei (neschimbat)

Categoria B: 1.140-2.280 lei (neschimbat)

Categoria C: 850-1.700 lei

Categoria D: 1.500-3.000 lei

Categoria E: 1.950-3.900 lei

Categoria F: 3.250-6.500 lei

Categoria G: 850-1.700 lei

Categoria H: 1.500-3.000 lei

„În forma prevăzută de OG nr. 23/2025, cuantumul amenzilor contravenționale este stabilit prin raportare la un multiplicator al valorii tarifului rovinietei pentru o zi, care ajunge până la 100-200 de ori pentru anumite categorii de vehicule. Această abordare generează un dezechilibru evident între gravitatea faptei și severitatea sancțiunii, contrar principiului proporționalității consacrat de jurisprudența Curții Constituționale și de dreptul administrativ sancționator. Lipsa rovinietei reprezintă o faptă administrativ-contravențională fără un pericol social ridicat, neimplicând elemente de periclitare a siguranței circulației sau consecințe materiale directe asupra integrității rețelei rutiere“, se arată în comunicatul de presă FORT.

Articole similare

Ad