Această finanțare va ajuta 3.414 de angajați afectați de închiderea uzinei Audi din Bruxelles.
În februarie 2025, Audi a încetat producția modelului Q8 e-tron la Bruxelles și a închis fabrica. Această evoluție a dus, de asemenea, la concedierea mai multor furnizori ai Audi.
Măsurile finanțate de Fondul de ajustare la globalizare (FEG) vor ajuta 2.580 de foști angajați ai Audi și 834 de angajați ai furnizorilor Audi să dobândească noi competențe și să reintre pe piața muncii. Finanțarea va sprijini inițiative precum consilierea profesională, formarea în noi competențe specializate și transferabile și asistența acordată lucrătorilor disponibilizați pentru a-și înființa propriile întreprinderi.
Costul total al acestor măsuri este estimat la 8,8 milioane de euro, din care 85% (7,5 milioane de euro) sunt acoperite de Comisia Europeană și 15% (1,3 milioane de euro) de serviciile publice regionale belgiene de ocupare a forței de muncă.
Autoritățile belgiene au început să acorde asistență din FEG lucrătorilor în februarie 2025, la doar câteva luni după ce au avut loc concedierile inițiale și după încheierea serviciilor de sprijin pentru angajați furnizate de Audi. FEG acoperă retroactiv aceste cheltuieli.
Propunerea Comisiei Europene trebuie acum aprobată de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene. Totodată, trebuie să obțină majoritatea în Parlamentul European și majoritatea calificată în Consiliu.
Din 2007, FEG a acordat asistență unui număr de peste 181.000 de persoane din 20 de state membre, intervenind în 186 de cazuri și acordând 727 de milioane euro. Aceste fonduri completează măsurile naționale active de pe piața muncii.
Conform ultimului raport de activitate al FEG, peste opt din zece (81%) lucrători disponibilizați și-au găsit un nou loc de muncă în termen de 18 luni de la primirea sprijinului din partea FEG.
Prin îmbunătățirea competențelor și a capacității de inserție profesională a șomerilor, FEG contribuie în mod direct la creșterea nivelului general de competențe al întreprinderilor europene. Acest lucru, la rândul său, favorizează o economie europeană mai dinamică și mai competitivă, creând locuri de muncă de mai bună calitate.
Sprijinirea lucrătorilor europeni în dobândirea și perfecționarea competențelor pentru a răspunde cerințelor în rapidă evoluție ale pieței forței de muncă rămâne o prioritate pentru Comisia Europeană. În noiembrie 2025, Comisia a lansat programul-pilot „Skills Guarantee” pentru a sprijini lucrătorii aflați în tranziție prin recalificare. Această inițiativă emblematică va completa „Union of Skills”, menit să consolideze sectoarele industriale strategice.














