Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Vânzări în creștere pentru AIC Trucks în 2025 și o cotă de piață de 6%

Deși construcțiile și sectorul municipal – segmentele de piață cheie pentru AIC Trucks – nu au mers prea bine în 2025, importatorul Ford Trucks în România a încheiat anul pe plus, iar previziunile pentru 2026 sunt optimiste.

După un an cu emoții, în special în trimestrul al treilea, Stefano Albarosa, CEO AIC Trucks, se arată mulțumit. „Ford Trucks este un brand foarte puternic pe sectorul construcțiilor, astfel că orice contractare aici ne afectează. Segmentul autotractoarelor este încă în creștere, astfel că un plus de 15 procente nu compensează pentru noi scăderea de la construcții. Faptul că închidem 2025 cu 530 de unități vândute – față de 500 în 2024 – reprezintă un rezultat excepțional. Pentru 2026, obiectivul este de a atinge vânzări de 600 de unități.“

În ceea ce privește autotractoarele, din cele 264 de unități vândute, aproximativ jumătate din volum au fost flote de peste zece unități, ceea ce demonstrează faptul că Ford Trucks a început să fie apreciat și de clienții cu parcuri auto mari (Filip, Internațional Alexander, Intermed). „Avem o bază solidă și putem de aici crește cota de piață, care în prezent este de 4%, spre un procent de 6%.“

Per total, la nivel național, AIC Trucks deține acum o cotă de piață de 6% (față de 5,7% în 2024), cu perspective de a mai crește cu un procent în 2026. Desigur, totul se poate schimba în funcție de evoluția segmentelor de construcții și vehicule municipale, unde Ford Trucks este lider incontestabil – o creștere a vânzărilor aici se va reflecta, desigur, în cota de piață generală. Stefano Albarosa este hotărât să investească în continuare pentru a dezvolta și segmentul autotractoarelor, iar noua gamă de produse Ford Trucks – cu noua cabină și motoare de generația a doua – este foarte bine primită de operatorii români. Începând cu cea de-a doua parte a anului trecut au fost livrate deja 120 de autotractoare echipate cu motoarele de ultimă generație și 80 cu cabine noi, iar pentru martie 2026 este planificată și o lansare oficială.

Articole similare

Ad