Mercedes-Benz a încheiat 2025 cu vânzări record, fiind pentru al 12-lea an consecutiv lider de piață. Constructorul german a menținut în cea mai mare parte a anului prețurile din 2024, cu excepția unei mici creșteri aduse de GSR2, mai ales în cazul modelelor care nu aveau deja noile sisteme în dotare.
La început de 2026 prețurile sunt aceleași de la final de 2025 și creșteri în funcție de inflație nu vor fi anul acesta. Dar vehiculele s-ar putea scumpi după 1 iulie ca urmare a intrării în vigoare a normelor de siguranță GSR3. Această creștere este estimată de Valeriu Zaharia, director general Daimler Truck & Bus Romania, la circa 1.000 de euro/camion, mai mult în cazul configurațiilor standard și mai puțin în cazul celor de top, care includ deja multe dintre sistemele care vor deveni obligatorii.
Începând de la campania promoțională din 2018, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1918, Mercedes-Benz a livrat la noi numai camioane bine echipate, cu accent în primul rând pe confort, dar și pe siguranță. Sistemul de menținere a benzii de rulare și a distanței sunt oferite uzual și numai în cazul clienților care insistă pentru un preț mai mic se elimină anumite opționale. „Transportatorii români înțeleg avantajele aduse de aceste sisteme, le comandă și sunt dispuși să plătească pentru ele. Echipările care cresc siguranța nu numai că pot preveni accidentele, dar și scutesc firmele de imobilizări îndelungate în service și, deci, de pierderi de bani. În plus, camioanele bine configurate sunt o modalitate foarte bună de retenție a șoferilor“, a explicat directorul Daimler Truck.
În ceea ce privește soluțiile care permit reducerea consumului de combustibil și a poluării, de departe cea mai solicitată este ProCabin, cu până la 7% mai economică decât cabina anterioară cu motorizările vechi și care, dacă priește și pachete aerodinamice, se încadrează în clasa 3 de emisii conform Maut Germania. Cererile pentru această versiune au crescut față de 2024, semn că transportatorii români sunt mai conștienți de economia pe care o pot face din taxa de drum, mai ales că numărul de kilometri parcurși de ei pe șoselele cu plată din Germania este în creștere.
Un alt model bine vândut, în câteva sute de unități, datorită prețului avantajos, este Actros cu vechea cabină, bine echipat, care continuă să se producă și în 2026.













