Legea care prevede interzicerea obligării conducătorilor auto să efectueze operațiuni de descărcare/încărcare a mărfurilor transportate a trecut de Senat.
Astfel, conducătorii auto nu vor putea fi obligați – prin contractul individual de muncă, contract de transport, dispoziție internă a angajatorului sau solicitare din partea beneficiarului transportului, furnizorului mărfurilor sau intermediarilor – să efectueze operațiuni de descărcare/încărcare, acestea din urmă revenind strict în sarcina beneficiarului transportului respectiv.
Prin excepție, conducătorii auto vor putea efectua operațiuni de descărcare în cazul transporturilor specializate, atunci când natura transportului impune în mod obiectiv acest lucru. Este cazul transporturilor vrac, cu auto-betoniera, a transportului de combustibil, de animale vii, însă fără ca excepția să se limiteze numai la acestea.
Actul normativ mai stipulează că orice clauză contractuață sau dispoziție prin care șoferii vor fi obligați să descarce sau să încarce mărfuri se va considera nulă de drept. Încălcarea prevederilor legale constituie contravenție, sancționată cu amendă de la 10.000 la 30.000 de lei. Aceasta se va aplica, după caz, operatorului de transport, beneficiarului mărfii, furnizorului sau intermediarilor.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se va realiza de către inspectorii de Muncă. De altfel, Normele metodologice de aplicare a acestei legi urmează să fie elaborate de către Ministerul Muncii, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare.
Deocamdată, după aprobarea de către Senat, legea propusă de deputatul Augustin Hagiu va fi supusă dezbaterii în Camera Deputaților. Întrucât actul normativ a trezit interes la nivelul industriei, vă invităm să ne transmiteți la redacție un punct de vedere și, de asemenea, dacă aveți amendamente.










