Gala „Women in Economy”, organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), revine pe 3 martie 2026, la Ateneul Român, consolidându-și statutul de eveniment strategic de referință pentru economia românească, după șapte ediții consecutive care au redefinit standardele recunoașterii leadershipului feminin în România și extinderea internațională a conceptului la Viena și Paris.
An de an, Gala Women in Economy a depășit statutul unei simple ceremonii de premiere, transformându-se într-un spațiu de convergență între vectori antreprenoriali, instituționali, și reprezentanții corpului diplomatic și ai societății civile. La Gala CONAF inițiativele economice capătă coerență și direcție publică, iar vocile femeilor lider conturează direcții strategice pentru viitor.
Organizată, pentru prima dată în România, sub patronajul Parlamentului European, gala a dobândit un statut care o poziționează în ierarhia superioară a dialogului european privind leadershipul feminin și competitivitate economică. Extinderea la Viena și Paris a confirmat caracterul transnațional al inițiativei și maturitatea unui proiect născut din mediul antreprenorial românesc.
Ediția din acest an marchează o etapă nouă: va fi prezentat în premieră un demers legislativ inițiat de CONAF, menit să consolideze recunoașterea oficială a contribuției antreprenoriatului feminin în dezvoltarea economică a României.
Tema acestei ediții, „Together We Lead the Future”, subliniază esența unei economii în care leadershipul feminin autentic se măsoară prin reziliență, stabilitate și inovație sustenabilă.
Pe scenă își vor aduce contribuția: Andreea-Mihaela Miu, Șefa Secretariatului General al Administrației Prezidențiale; Oana Gheorghiu, Viceprim-ministru al României; Cosmin Marinescu, Viceguvernator al Băncii Naționale a României; și Geanina Pistru, deputat. Aceștia vor contura, prin expertiza și perspectivele lor, un cadru strategic pentru viitorul leadershipului în România și Europa.
Evenimentul va reuni peste 800 de invitați atât din țară, cât și din afara granițelor, inclusiv reprezentanți de prim rang ai corpului diplomatic și ai administrației publice: Alexandru Nazare, Ministrul Finanțelor; Diana Buzoianu, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor; și Ambrozie-Irineu Darău, Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului; alături de Excelența Sa, domnul Özgür Kıvanç Altan, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Turcia; Excelența Sa, domnul Giles Portman, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România; Excelența Sa, doamna Hilde Svartdal Lunde, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Regatului Norvegiei; și Excelența Sa, doamna Laura Aghilarre, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Italiene în România. Această prezență reflectă consolidarea Galei într-un spațiu de convergență între leadershipul economic, decizia publică și diplomația economică internațională
„De opt ani construim, prin Gala Women in Economy, o tribună națională solidă pentru femeile model care livrează impact măsurabil în toate sectoarele economiei. Timp de 365 de zile observăm, analizăm și evaluăm realizări remarcabile din economie, administrație, educație, sănătate, tehnologie sau cultură, iar apoi oferim acestor lidere scena pe care impactul lor o merită. Ceea ce confirmă fiecare ediție este faptul că România are un contingent practic infinit de modele feminine autentice. În permanență, descoperim noi creatori ai schimbării, ceea ce demonstrează că, leadershipul feminin reprezintă o resursă strategică pentru competitivitatea României și pentru poziționarea ei europeană, o forță economică structurală, iar noi îi construim, consecvent, infrastructura de recunoaștere,” a declarat Cristina Chiriac, președinta CONAF.
În cadrul ediției din acest an vor fi acordate 10 premii, un Premiu Special și o nominalizare pentru titlul de Ambasador CONAF. Aceste distincții celebrează femei model care generează impact și contribuie direct la consolidarea competitivității României într-un context european din ce în ce mai complex.
Foaierul Ateneului Român va găzdui expoziția „Brâncuși și Muzele Dansului”, inițiativă a Institutului Național al Patrimoniului, coordonată de Oana Zaharia, Manager interimar al instituției. Expoziția pune în lumină creațiile lui Constantin Brâncuși pentru costume de balet și colaborarea cu dansatoarea avangardistă Lizica Codreanu, oferind un dialog contemporan între patrimoniu, dans și modă – un mod de a face cultura relevantă pentru societatea contemporană.
Tot pe 3 martie va fi lansat numărul 4 al revistei „Women in Economy”, publicația oficială CONAF, care documentează evoluția leadershipului feminin în România și în Europa și oferă interviuri, studii de caz și perspective relevante asupra transformărilor economice contemporane.
Gala „Women in Economy” 2026 confirmă poziția CONAF drept cea mai relevantă confederație patronală dedicată antreprenoriatului feminin din România și construiește, consecvent, cea mai importantă filă din istoria antreprenoriatului feminin național și european.
Sponsori: Google România, MSD, Vodafone România, Garanti BBVA, Swiss Clinics Group, Suzuki, Artesana, Argo Security, Asociatia RWEA, AB Language Auchan, BeautyOne, Caresta, Da Vino, Luna Cleaning, Sabon, Safety Coffee, Scripor, Violette, Vanilla Touch, Magic FM
Parteneri: Institutul Național al Patrimoniului, Patronatul Femeilor Antreprenor, Asociația Națională a Antreprenorilor (ANAA), Patronatul Antreprenorilor din Industria de Înfrumusețare din România.












