Guvernul propune extinderea sprijinului pentru transportatori până la finalul anului 2026

Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de act normativ pentru modificarea și completarea Hotărârea Guvernului nr. 1094/2025, care vizează continuarea schemei de sprijin acordate operatorilor din sectorul transportului rutier de mărfuri și persoane.

Proiectul propune prelungirea acordării ajutorului de stat sub formă de grant până la 30 aprilie 2027, pentru motorina achiziționată de transportatori până la 31 decembrie 2026. Pentru perioada 1 aprilie – 31 decembrie 2026, nivelul sprijinului este stabilit la 85 de bani pe litru de motorină, iar plata ajutorului se va realiza prin bugetul Ministerului Finanțelor – Acțiuni Generale.

Bugetul total estimat al schemei de ajutor de stat este de 652,195 milioane de lei, fonduri care ar urma să sprijine aproximativ 6.200 de operatori economici din sectorul transporturilor.

Potrivit ministrului finanțelor, Alexandru Nazare, măsura are rolul de a susține companiile românești într-un context internațional caracterizat de volatilitatea prețurilor la energie și de tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu. Sprijinul acordat transportatorilor urmărește reducerea impactului creșterii costurilor cu combustibilul asupra operațiunilor și menținerea competitivității operatorilor români pe piața europeană.

Autoritățile subliniază că efectele măsurii se propagă pe întreg lanțul economic, de la companiile de logistică și distribuție până la producători și exportatori, care depind de costuri de transport predictibile pentru a-și menține competitivitatea. Stabilitatea tarifelor de transport poate contribui, de asemenea, la limitarea presiunilor asupra prețurilor produselor și serviciilor.

Inițiativa legislativă introduce și o modificare conceptuală: în locul sintagmei privind compensarea creșterii accizei, proiectul propune compensarea creșterii prețului la motorină, pentru a reflecta mai bine realitatea economică și impactul fluctuațiilor de pe piața combustibililor.

În plus, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Finanțelor vor realiza analize trimestriale ale evoluției pieței, care ar putea permite ajustarea nivelului sprijinului în funcție de dinamica prețului petrolului.

Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor, la secțiunea Transparență decizională, urmând să parcurgă procedura de consultare publică înainte de adoptare.

Articole similare