Ionuț Niculescu, directorul de operaţiuni Sprint Trans Alert 2007, o firmă cu o flotă de aproape 40 de camioane specializate pe transport frigorific, atrage atenţia asupra efectului fluctuaţiilor preţului la combustibil: în România scumpirile apar imediat după apariția contextului care le declanșează, dar ieftinirile nu se produc decât treptat după ce se revine la situația anterioară.
„Impactul creșterii prețului motorinei asupra firmelor de transport de la noi s-a simțit încă de pe 10-11 martie – adică mult mai repede decât ar fi trebuit. Iar efectul a fost major, comparabil cu un infarct miocardic, deoarece vorbim de o creștere cu 25% a celui de-al doilea cel mai mare cost al unei firme de transport. Să alimentezi cu 9,3, apoi 10,3 și 10,5 lei/l în loc de 7,8 lei/l înseamnă o creștere cu aproape 1 leu/km a costurilor, adică renunți la o parte din profit – dacă ai un asemenea profit – sau accepți să lucrezi în pierdere pentru o perioadă greu de estimat, deoarece nu se știe cum va evolua conflictul din Iran și din Strâmtoarea Ormuz.“

Furnizorii de carburant din România s-au orientat spre piețele din Azerbaidjan și Kazahstan pentru achiziții, dar și cei din alte țări, care au alte atuuri în negociere, au făcut la fel, explică Ionuț Niculescu. Deci există inclusiv risc de penurie de motorină în România, în afară de problemele ce decurg din creșterea galopantă a prețului și din calitatea necorespunzătoare, ca efect al faptului că, deși avem în țară trei dintre primele rafinării din Europa de Est (Petromidia Năvodari, Petrotel Ploieşti și OMV), importăm produsul finit. Și acesta nu corespunde întotdeauna cerințelor camioanelor Euro 6, deoarece este destinat unei piețe generale.
Directorul de operațiuni Sprint Trans Alert este circumspect în legătură cu modul cum vor evolua lucrurile, deoarece ieftinirea de la un anumit moment a motorinei nu a fost la fel de puternică precum scumpirea – deși Guvernul a reacționat repede – câtă vreme acciza și impozitul pe carburant reprezintă o parte importantă din bugetul consolidat al României și ar fi un risc pentru stat să le reducă pentru a sprijini procesatorii, mai ales în situația deficitului actual.
„Deci nu mă așteptam să se găsească resursa financiară necesară pentru această protecție pe care alte state nu au oferit-o sau au oferit-o în mai mică măsură. Dar roadele se văd.“
Compania alimentează pe bază de carduri și are și două stații de incintă, de 8.000 şi respectiv 20.000 l, în două regiuni diferite ale ţării. La momentul interviului, în a doua parte a lui aprilie, alimentarea de la pompă era mai ieftină decât cea din cisternele proprii, deoarece, pentru a obține o profitabilitate cât mai mare, firma organizează permanent licitații la care participă cel puțin 2-3 furnizori. Diferențe majore între stația de incintă și pompă au mai apărut și în alte momente când prețul carburantului a fluctuat mult, în 2022 și în prima parte a lui 2023, „când începutul scumpirilor abrupte ne-a surprins cu motorină ieftină în cisternele noastre, dar după câteva zile prețul vrac a crescut incredibil de mult și a ajuns mai mare decât la pompă. A trebuit să acceptăm situația, dar am cerut sprijinul partenerilor ca să știm unde să alimentăm cel mai ieftin pe rutele noastre și astfel ne-am protejat lichiditățile.“
Interviul integral apare în ediţia de mai a revistei, care va apărea pe 10 mai, înainte de conferinţa Tranzit de la Oradea.
