Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) și Garda Forestieră desfășoară în această perioadă o acțiune comună de control pe drumurile publice din întreaga țară, cu scopul combaterii ilegalității din transportul rutier și stoparea traficului ilegal de material lemnos.
În acest sens, au fost stabilite filtre în trafic, în diferite zone considerate „fierbinți”, unde se realizează un control dublu integrat: ISCTR verifică legalitatea transportului, iar Garda Forestieră măsoară volumul și proveniența lemnului.
Se verifică astfel documentele conforme, dar și greutatea pe axă și starea tehnică a vehiculelor, astfel încât să se oprească cele supraîncărcate, care distrug asfaltul și infrastructura rutieră, și să se elimine din trafic camioanele cu defecțiuni grave, care pun vieți în pericol.
„Aplicarea legii nu se oprește la marginea pădurii! Prin aceste controale stricte, protejăm împreună pădurile României, drumurile pe care circulăm și siguranța tuturor participanților la trafic”, se arată într-un comunicat ISCTR.



