În Olanda va începe în această toamnă testul preliminar pe drumurile publice cu Super-Ecocombi (SEC), imediat după ce se vor încheia testele finale de pe pista autorității auto RDW, așa cum informează asociația de transport și logistică din această țară TLN. După acest test ar urma să înceapă un prim proiect pilot cu mai multe combinații aproximativ în vara anului viitor, astfel încât să fie permise două clase de greutate – până la 72 t, pentru care este necesar un autotractor 6×2, și până la 57,5 t, cu autotractor 4×2 – care ar putea fi utilizate pe mai multe rute de pe rețeaua rutieră principală din Olanda.
SEC este o combinație extra-lungă formată dintr-un autotractor și două remorci conectate la un dolly, care poate transporta aceeași cantitate de marfă ca două combinații obișnuite autotractor+semiremorcă, deci crește eficiența și scad emisiile și numărul de șoferi de care este nevoie.
Conceptul, care în alte țări se numește EMS2, a fost deja testat în Suedia, Finlanda, Danemarca și Spania, unde există acum multe mii de astfel de combinații, și se află în teste pilot în Germania.
TLN analizează încă din 2019, împreună cu alte organizații, dacă SEC s-ar putea integra și în Olanda, dar, spre deosebire de alte țări, procesul este dificil, ceea ce pentru asociație este dezamăgitor, câtă vreme sectorul transporturilor așteaptă noi inovații din cauza unor probleme precum nivelurile scăzute ale apei, prețurile ridicate ale motorinei și restricțiile de condus.
După testele anterioare, RDW planifică o serie de teste de control pe pista sa din Lelystad în următoarele săptămâni, pentru a vedea dacă SEC îndeplinește toate condițiile și cerințele de securitate. Combinația este analizată acum în configurații de la mai mulți furnizori și este alcătuită dintr-un autotractor 6×2 cu axă împingătoare, o remorcă față cu trei axe cu axă liftantă și axă spate directoare, un dolly cu două axe cu axă tractoare și o remorcă rigidă cu trei axe. După finalizarea tuturor testelor, RDW are nevoie de câteva săptămâni pentru a procesa rezultatele și, dacă totul decurge bine, se așteaptă ca SEC să își facă debutul oficial pe drumurile olandeze în acest an. După ce la final de mai 2026 a fost folosit pe drumurile publice, fiind împrumutat Autorității Portuare Ghent pentru un test de o zi care a decurs bine.
Testul pe drumurile publice ar urma să aibă loc pe ruta Rotterdam-Moerdijk-Venlo, fără încărcătură reală, cu scopul de a investiga modul cum se comportă SEC pe șosea și cum reacționează ceilalți participanți la trafic. Combinația este echipată cu camere de 360 de grade, iar datele sunt monitorizate. Pentru a obține informații de măsurare obiective și bune, este important ca SEC să aibă voie să pornească pe șosea fără însoțitor, ceea ce a stârnit multă agitație: inițial a existat un acord ca prima cursă să aibă loc cu însoțitor de transport, din motive de siguranță rutieră, iar între timp RDW a decis să prescrie această obligație pentru mai multe zile, deoarece analiza de risc prezentată nu ar oferi garanții suficiente pentru a permite SEC să meargă fără însoțitor. Dar între timp mai au loc consultări pe această temă, cu scopul de a reduce treptat asistența necesară în timpul testului preliminar. O altă modificare realizată special pentru test a fost reducerea greutății maxime de la 72 la 64 t.