Potrivit declarațiilor oficialilor CNAIR, „TollRo reprezintă o investiție majoră într-o infrastructură digitală și fizică: sistem informatic central, comunicații, echipamente de control, camere, integrarea cu furnizorii SETRE, mecanisme de plată și sisteme de procesare a datelor”.
În total, valoarea investiției CNAIR în TollRo este de 224.496.146,00 lei, în condițiile în care bugetul de investiții CNAIR pentru 2025 a fost de 20.470.216.000 lei, fără TVA, iar bugetul de investiții aprobat pentru 2026 este de 20.103.903.000 lei, fără TVA.
„Este important să privim această investiție nu doar prin prisma recuperării financiare directe. Un sistem modern de tarifare rutieră trebuie să ofere și un control mai bun asupra utilizării infrastructurii, o colectare mai eficientă a veniturilor și date mai bune pentru administrarea rețelei.”
Spre deosebire de sistemul de taxare din Olanda, care a stabilit din start o sumă de câteva sute de milioane de euro pe an care se întoarce către plătitori prin ajutoare de stat pentru achiziția de camioane electrice sau infrastructură de încărcare cu energie electrică, TollRo nu prevede nicioastfel de schemă de rambursare a unei părți din sumele colectate către transportatori.
„În forma actuală, Legea nr. 226/2023 stabilește mecanismul de calcul și colectare a TollRo, dar nu instituie un mecanism prin care o anumită cotă din veniturile TollRo să fie restituită direct transportatorilor pentru achiziția de vehicule electrice sau pentru instalarea de stații de încărcare. Prin urmare, o asemenea schemă ar necesita o politică publică și, după caz, un cadru legislativ distinct. În orice caz, o asemenea soluție va trebui analizată din perspectiva legislației europene, a regulilor privind ajutorul de stat și a modului în care sunt utilizate veniturile provenite din tarifarea rutieră”, au mai precizat oficialii CNAIR.
1,7 miliarde de lei s-au strâns din rovinietele achitate în 2025
Fără să poată oferi estimări cu privire la sumele care ar putea fi colectate din TollRo în primul an de implementare, CNAIR a precizat că în 2025 veniturile din rovinietă au fost de 1.719.873 459, 84 lei, fără TVA.
„TollRo are potențialul de a fi mai eficient decât sistemul bazat exclusiv pe rovinietă dintr-un motiv simplu: plata este corelată cu utilizarea efectivă a rețelei. În plus, noul sistem permite un control electronic automat al utilizării infrastructurii. Legea prevede că verificarea TollRo se poate realiza prin sisteme video automate pe domeniul SETRE România. Așadar, obiectivul nu este doar de a crește gradul de colectare, ci să avem un sistem în care obligația de plată să fie mai ușor de verificat și mai greu de evitat.”
Cu alte cuvinte, mai mulți bani la buget, dar și mai puțină bătaie de cap privind controlul. Rămâne ca efectele să se și vadă în noi investiții în drumuri care să scurteze rutele și să ofere siguranța și confortul găsirii cu ușurință a unor parcări curate, sigure și care oferă servicii și pentru șoferii nevoiți să își facă acolo pauzele de condus, fie ele scurte, de 45 de minute, sau mai lungi.
**Sursă foto: redacția Tranzit



