Prețurile camioanelor au crescut în ultimii cinci-șapte ani, pe fondul majorării costurilor cu materiile prime și cu forța de muncă. Pentru transportatori, însă, problema nu este doar cât costă camionul în momentul achiziției, ci cât va costa acesta pe întreaga perioadă în care este utilizat. Decebal Popescu, reprezentant Volvo România, spune că transportatorii acordă o importanță tot mai mare costului total de deținere, în care consumul de combustibil, disponibilitatea camionului, întreținerea și valoarea de revânzare sunt elemente esențiale.
„Dacă ne uităm strict la prețul de achiziție, cred că pierdem imaginea completă a poveștii”, explică Popescu. În opinia sa, piața se îndreaptă către o analiză bazată pe costul total de deținere, și nu exclusiv pe prețul de cumpărare.
Combustibilul rămâne una dintre cele mai importante componente ale costului total de operare. Tocmai de aceea, eficiența noilor generații de camioane poate compensa, cel puțin parțial, un preț de achiziție mai ridicat.
Dar nu se rezumă totul doar la consum. În ecuație intră disponibilitatea vehiculului, costurile de service și întreținere, serviciile oferite de producător și valoarea camionului la revânzare. Reprezentantul Volvo atrage atenția și asupra evoluției tehnologiilor de siguranță. Noile reglementări europene au accelerat introducerea unor sisteme care în urmă cu un deceniu păreau greu de imaginat. Camioanele sunt dotate cu tehnologii care monitorizează comportamentul șoferului și starea vehiculului, iar senzorii pentru presiunea anvelopelor sunt un exemplu de sistem care poate contribui la prevenirea unor accidente grave.
Potrivit lui Popescu, tehnologia mută o parte din responsabilitatea pentru eficiență de la camion către modul în care este utilizat acesta.
Importantă este și pregătirea șoferului. Producătorii investesc în programe de instruire și în Driver Traineri, însă tehnologia nu poate produce rezultate fără ca șoferul să fie pregătit să o folosească. Într-o piață în care marjele sunt presate de costurile cu motorina, taxele și forța de muncă, analiza costului total de deținere devine din ce în ce mai relevantă pentru deciziile de înnoire a flotei.



