Dongfeng prezintă la IAA o platformă cu hidrogen pentru camioane grele

Dongfeng a prezentat la IAA Transportation 2026 noua platformă T1 pentru vehicule comerciale electrice cu pilă de combustie, împreună cu trei camioane și mai multe sisteme de propulsie pe bază de hidrogen.

Producătorul chinez susține că platforma poate oferi o autonomie de până la 1.700 km după o singură alimentare. T1 este destinată transportului greu pe distanțe lungi, activităților din industria extractivă și distribuției mărfurilor cu temperatură controlată.

Sistemul fuel-cell dezvoltă 400 kW. Consumul declarat coboară sub 7 kg/100 km 

Platforma T1 integrează șase module principale: pila de combustie, sistemul de stocare a hidrogenului, bateria de tracțiune, propulsia electrică, unitatea centrală de control și managementul termic.

Dongfeng indică pentru camion o masă proprie minimă de 8,8 t și un consum echivalent mai mic de 7 kg de hidrogen/100 km. Durata de viață calculată pentru stiva de pile de combustie ar depăși 33.000 de ore.

Autonomia și consumul reprezintă valori comunicate de producător și pot varia în funcție de configurația vehiculului, cantitatea de hidrogen transportată, masa încărcăturii și condițiile de exploatare.

Noul sistem cu pilă de combustie de 400 kW este destinat transportului greu pe distanțe lungi, inclusiv exploatării în condiții de frig extrem și la altitudine.

Potrivit Dongfeng, eficiența depășește 58% în condiții obișnuite de funcționare și poate ajunge la 65% la vârf. Densitatea de putere este de 1.350 W/kg, iar sistemul poate porni la temperaturi de până la -40°C.

Cele trei camioane acoperă aplicații diferite

Dongfeng-1 este configurat pentru transporturile grele pe distanțe lungi și utilizează noua cabină Super a producătorului.

Dongfeng-2 este destinat transportului de resurse și poate utiliza atât energia produsă de sistemul fuel-cell, cât și bateria de tracțiune. Configurația permite adaptarea funcționării la disponibilitatea stațiilor de hidrogen și la diferențele de tarif pentru energia electrică.

Dongfeng-3 a fost dezvoltat pentru lanțul frigorific, de la distribuția urbană de alimente și produse farmaceutice până la transporturile interurbane cu temperatură controlată.

Dongfeng propune și un motor alimentat cu hidrogen

La Hanovra au fost expuse și sisteme fuel-cell de 120 și 150 kW. Primul este destinat vehiculelor comerciale ușoare, iar cel de-al doilea poate fi utilizat pentru autobuze și camioane medii sau grele.

Oferta tehnologică este completată de un sistem hibrid cu motor cu ardere internă alimentat cu hidrogen. Motorul de 16,2 litri dezvoltă maximum 412 kW, echivalentul a aproximativ 560 CP, și un cuplu de 2.500 Nm.

Sistemul oferă 14 moduri de funcționare, printre care propulsie electrică, funcționare hibridă, utilizarea motorului ca extensor de autonomie, frânare regenerativă și menținerea nivelului de încărcare a bateriei.

Peste 10.000 de vehicule sunt utilizate în China

Dongfeng afirmă că dezvoltă tehnologii pe bază de hidrogen de aproape 30 de ani. Peste 10.000 dintre vehiculele sale cu pilă de combustie ar fi fost introduse în operațiuni comerciale în mai mult de 40 de orașe din China.

Compania intenționează să colaboreze cu furnizori, institute de cercetare și distribuitori internaționali pentru introducerea soluțiilor sale cu hidrogen pe mai multe piețe. Dongfeng nu a anunțat însă un calendar concret pentru comercializarea camioanelor T1 în Europa.

Articole similare