Asociația poloneză de transport și logistică TLP și reprezentanții MAN Truck & Bus Polska, IVECO Poland, Lontex (Superpanther), Ford Trucks Polska, Renault Trucks Polska, Volvo Trucks Poland și Daimler Truck Polska (Mercedes-Benz Trucks) au lansat un apel către Fondul Național pentru Protecția Mediului și Gospodărirea Apei (NFOŚiGW) pentru a accelera procesarea cererilor în cadrul programului de sprijin pentru achiziția de vehicule cu emisii zero din categoriile N2 și N3. Industria modernă de transport, arată semnatarii, trebuie să se bazeze pe diversitate tehnologică, astfel încât transportatorii să poată să răspundă flexibil diverselor cerințe ale clienților. Unele dintre aceste cerințe se referă la dezvoltarea durabilă, în special la reducerea semnificativă a amprentei de carbon în lanțurile de aprovizionare, iar folosirea camioanelor electrice și construirea unei baze tehnologice diverse este o modalitate prin care se poate ajunge aici.
Reprezentații TLP cred că în acest demers mai este un aspect ce trebuie luat în seamă: contextul mai larg al pieței europene de transport, faptul că operatorii străini beneficiază de mulți ani de sprijin din partea guvernelor lor în tranziția climatică, în timp ce companiile poloneze care au decis să cumpere vehicule cu emisii zero nu au parte de un astfel de sprijin, ceea ce le face să-și piardă competitivitatea.
Semnatarii apelului cred că programul de subvenții al guvernului polonez este unul dintre instrumentele cheie pentru lansarea pieței transportului greu cu emisii zero în această țară, dar arată că, în ciuda lansării lui pe 30 mai 2025, procesul este în prezent blocat, iar antreprenorii care au primit o evaluare pozitivă a cererilor sunt de multe luni într-o stare de incertitudine, așteptând să fie încheiate contractele finale. O astfel de situație generează consecințe serioase pentru transportatori și producători, printre care faptul că împiedică apariția rapidă a vehiculelor cu emisii zero care să susțină operațiunile logistice, creează risc de nerespectare a contractelor, pierdere a clienților și plătire de penalități conform contractelor, duce la pierderea datelor de producție rezervate, la creșterea prețurilor vehiculelor și la modificarea condițiilor de leasing agreate inițial și poate face multe companii să renunțe la proiectele de transport cu emisii zero și la pierderea completă a încrederii în instrumentele de sprijin public.
De aceea semnatarii apelului cer finalizarea imediată a procesului de contractare și furnizarea unui program concret și realist pentru pașii următori, precum și o întâlnire urgentă de lucru cu reprezentanții Fondului Național de Protecție a Mediului și Gospodărire a Apelor, pentru a dezvolta un plan de redresare. Deoarece succesul programului de mediu nu se măsoară după suma alocată disponibilă, ci după numărul de vehicule care vor începe efectiv să facă transport fără emisii.


