OTRE suspendă protestele în urma promisiunilor făcute de guvernul francez

copy trz

Organizația Transportatorilor Rutieri Europeni OTRE a participat recent la o întâlnire la Ministerul Transporturilor din Franța dedicată crizei carburanților, acordării ajutoarelor de stat și consolidării mecanismelor de indexare, iar la finalul ei a anunțat că, dacă ce s-a discutat cu această ocazie devine oficial și se și pune în aplicare rapid, ar fi exact ce solicită ea de mult timp și ar sprijini industria. 

Ministerul a informat că eliberarea stocurilor strategice de carburant ar avea un impact asupra prețurilor de aproximativ 18 cenți/l începând cu 1 noiembrie 2026, pentru o perioadă estimată la trei luni, și ar viza atât aprovizionarea benzinăriilor, cât și a staților de incintă ale companiilor de transport. Iar OTRE a solicitat în plus un angajament clar din partea distribuitorilor, garantat de guvern, că nu va apărea nicio restricție de acces sau raționalizare pentru vehiculele grele care se aprovizionează la benzinării.

Ministerul a mai confirmat că va publica în curând o circulară care va reaminti modalitățile de aplicare a indexării tarifelor în funcție de prețul carburanților, prevăzute de legislația în vigoare. OTRE crede că, dincolo de reamintirea regulilor aplicabile, aceasta trebuie să clarifice practicile care contravin cadrului legal atunci când ele au ca efect eliminarea sau limitarea aplicării indexării, în special clauzele „tunnel”, grilele tarifare fixe, actualizarea trimestrială sau anuală a tarifelor sau folosirea excesivă a contactelor spot pentru relații comerciale vechi și stabile. 

Ministerul vrea deci să transpună legislativ, acolo unde calendarul parlamentului o permite, trei solicitări ale OTRE: îmbunătățirea indexării tarifelor prevăzute de codul transporturilor, prin stabilirea unei referințe unice la indicii Comitetului Național Rutier (CNR) și la metodele de calcul corespunzătoare, extinderea acestui sistem și la activitățile private de transport rutier de persoane (de exemplu, la servicii ocazionale), pentru a proteja mai bine firmele împotriva fluctuațiilor costurilor energetice, și consolidarea eficienței sancțiunilor împotriva practicilor de preț excesiv de scăzut și a nerespectării indexării tarifului de transport în funcție de evoluția prețului combustibilului, prin înlocuirea sancțiunilor penale cu sancțiuni administrative, mai rapide și mai eficiente, care pot ajunge la 90.000 de euro pentru o persoană fizică și 450.000 de euro pentru o persoană juridică.

Tot cu ocazia acestei întâlniri s-a discutat despre dosarele pe care transportatorii le-au depus deja pentru a primi ajutorul de stat acordat pentru perioadele când carburantul s-a scumpit cel mai mult. Ministerul s-a angajat ca toate sumele pentru mai să fie virate cel târziu până la sfârșitul lui octombrie, iar cele pentru iunie-august, cel târziu până la sfârșitul lui noiembrie.

Având în vedere deciziile luate cu ocazia acestei întâlniri și faptul că guvernul le-a comunicat oficial, OTRE a decis să suspende mișcarea planificată pentru 21 și 22 octombrie 2026. Dar atrage atenția asupra faptului că suspendarea nu este o renunțare la protest, ci că orice nerespectare a angajamentelor și a termenelor promise va duce la reluarea discuțiilor pentru reluarea protestelor. Și amintește că „transportatorii nu au vrut niciodată un conflict cu statul: ei cer ca majorările de preț la carburant să nu mai cadă doar pe umerii lor“.


**Sursă foto: redacția Tranzit

Articole similare