Seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat, a anuntat ieri, 14.05, ca s-a decis prelungirea suspendarii zborurilor efectuate de operatorii economici din aviatie spre Austria, Belgia, Elvetia, Franta, Germania, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Regatul Tarilor de Jos, Spania, SUA, Turcia si Iran si din aceste tari catre Romania, pentru toate aeroporturile din tara noastra, pentru o perioada de 14 zile, incepand cu data de 15 mai.
Raed Arafat a explicat ca de la aceste masuri sunt exceptate mai multe categorii de zboruri: cele efectuate cu aeronave de stat, de transport marfa si corespondenta, umanitare si care asigura servicii medicale de urgenta, cele care sunt destinate salvarii si cautarii in situatii de urgenta, transportul echipelor de interventie tehnica, aterizarile tehnice necomerciale s.a.
Alt anunt al sefului DSU se refera la transportul rutier international de persoane prin servicii regulate speciale si ocazionale, care se suspenda pentru toate cursele efectuate de catre operatorii de transport spre si dinspre Italia, Spania, Franta, Germania, Austria, Belgia, Elvetia, Marea Britanie, Regatul Tarilor de Jos si Turcia, pana la data de 1 iunie.