Frigonet a investit cinci milioane de euro într-un nou centru, cu o capacitate de sortare de 300 de paleți/zi

Pe 30 octombrie, compania de familie Frigonet a sărbătorit, alături de clienți, furnizori de produse și servicii și jurnaliști din presa de specialitate, inaugurarea noului său centru logistic din Popești-Leordeni (Ilfov).

Acesta are 2.800 mp și o capacitate de 3.000 de paleți – din care peste 70% este ocupată, iar în cel mult trei luni ar urma să se ajungă la 90% – și a necesitat o investiție totală, de la infrastructură până la softul folosit, de aproximativ cinci milioane de euro. „Poate unii consideră că este o nebunie să investești o asemenea sumă în ziua de azi, dar noi credem că România are șanse, suntem optimiști și sperăm să vedem și economia locală pe plus în curând“, a subliniat Cristian Dărmănescu, fondatorul companiei, cu ocazia inaugurării.

Frigonet este prezentă pe piața distribuției de mărfuri la temperatură controlată de aproape șapte ani și de curând fiul celui care i-a pus bazele, Dan Dărmănescu, a preluat funcția de director general, după patru ani de când și-a început activitatea în cadrul firmei.

Compania face livrări și către persoane fizice, și juridice, iar datorită acestei noi investiții a ajuns la o capacitate de sortare de circa 300 de paleți/zi și de depozitare de circa 500 de SKU.

Buffer-ul pentru sortarea mărfurilor, unde temperatura este de 2-3 grade Celsius, a fost gândit pentru ca această activitate să fie cât mai clară și mai corectă, iar cele cinci rampe garantează eficiență la încărcare/descărcare. În noul centru logistic se folosesc echipamente fiabile de la furnizorul tradițional al Frigonet, Toyota Material Handling, și totul este „împânzit de sisteme IT“, astfel încât să se poată scana și vedea în orice moment traseul paletilor și al coletelor, pentru trasabilitate.

În camerele frigorifice temperatura este de -20 de grade Celsius și, dintre ele, la parter se află cea unde se face picking pentru toate mărfurile, cu înălțime de 10,5 m în cinci etaje și cu zone pentru paleți întregi și zone pentru jumătăți de paleți, ceea ce permite creșterea numărului de SKU distribuite. Distanța dintre rafturi a fost aleasă astfel încât fluxurile de picking să se desfășoare confortabil, iar două dintre rafturi sunt speciale pentru sortarea mărfurilor pe rute.

Frigonet are acum cinci hub-uri, în Popești-Leordeni, Bacău, Constanța, Deva și Cluj-Napoca, de unde distribuie marfă în circa 500 de localități din România.

Articole similare