Senatul României a adoptat astăzi, 11 noiembrie, proiectul legislativ L579/2026 privind modificarea sistemului TollRO, cu 77 de voturi PENTRU, unul împotrivă și opt abțineri.
Proiectul, inițiativă a președintelui Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din Senat, Robert Cazanciuc, prevede modificări importante privind sistemul TollRO. Dintre acestea amintim:
– Reducerea de la 2.000 lei la 500 lei a sumei fixe datorate atunci când distanța parcursă nu poate fi determinată;
– Aplicarea sumei fixe o singură dată la 24 de ore, în loc de 12 ore;
– Facturarea de două ori pe lună, în locul facturării zilnice, pentru reducerea birocrației;
– Termen de plată de 30 de zile de la primirea notificării;
– Protejarea transportatorilor în cazul defecțiunilor tehnice ale sistemului TollRO, fără costuri suplimentare generate de nefuncționarea acestuia;
– Posibilitatea achiziționării biletelor de traseu prin distribuitori autorizați, inclusiv cu termene comerciale de plată.
„Este un pas important către un sistem de taxare mai echitabil, mai predictibil și mai puțin împovărător pentru transportatorii români”, a declarat Beniamin Lucescu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT).
Mai departe, proiectul legislativ va merge spre aprobare la Camera Deputaților. FORT a anunțat că va continua demersurile pentru adoptarea definitivă a proiectului și pentru corectarea celorlalte deficiențe ale sistemului TollRO.


