Cine şi cum poate accesa angajaţii extracomunitari
International Work Finder organizează luni, 16 noiembrie, o dezbatere online pentru a explica modul în care firmele româneşti mai pot angaja lucrători extracomunitari în condiţiile ultimelor reglementări.
Melania Pop, Managing Partner International Work Finder, va prezenta soluţiile pe care le are compania pe care o reprezintă în condiţiile în care Ordonanţa de Urgenţă 32/2026 privind accesul străinilor pe piaţa muncii din România impune agențiilor recrutoare depunerea unei garanții de 75.000 de euro pentru 250 de muncitori plasați, plus câte 50.000 de euro pentru fiecare tranșă suplimentară de 250. Această restricție a făcut ca de la 11.000 de companii de recrutare și angajatori care aduceau în România muncitori străini să mai fie acum licențiate doar 37. În ceea ce-i privește pe angajatorii care vor să facă asta direct și să se autorizeze ei înșiși, garanția pe care trebuie să o depună este de 1.000 de euro/lucrător, iar reîntregirea sumei trebuie să se facă în 30 de zile după o eventuală executare. Ceea ce pune presiune pe lichidități, în condițiile în care suma forfetară recuperabilă este de 2.000 de euro/persoană.
Însă garanțiile financiare sperie mai puţin decât faptul că recrutorii/angajatorii trebuie să răspundă pentru ce se întâmplă mai departe cu muncitorii recrutați, riscând amenzi mari din cauza numeroaselor variabile ce pot să apară.
Recrutarea devine mai dificilă, dar agențiile cu experiență vor găsi soluții
Pe 27 aprilie 2026, când noua lege a fost publicată în MO, platforma s-a blocat și de atunci nu s-au mai putut aduce muncitori străini în România, ci s-au făcut doar schimbări de angajator pentru muncitori aflați deja în România. În curând însă platforma va fi funcțională și până la 31 decembrie toți străinii care sunt ilegal în România sau care au fost blocați pentru că platforma a fost închisă trebuie să intre în legalitate.
Melania Pop este de părere că noua lege aduce predictibilitate și permite un control mai riguros al recrutării de muncitori străini, dar face ca angajarea de șoferi extracomunitari – și de orice alte categorii de muncitori – să fie mai dificilă decât până acum. „Noi însă vom continua să găsim soluții, așa cum facem de nouă ani.“
International Work Finder are mai multe puncte de lucru în România și în străinătate, astfel că poate compara legislația și realitatea activității de recrutare din mai multe țări. Până acum compania a adus în România peste 25.000 de lucrători străini, dintre care mai mult de 3.000 sunt angajați ai IWF, pe care îi pune la dispoziția clienților, astfel că, așa cum subliniază Melania Pop, poate vorbi și din perspectiva recrutorului, și a angajatorului.
Cei care doresc mai multe informaţii despre şansele şi costurile concrete de recrutare de şoferi sau lucrători în depozit din afara Comunităţii Europene, se pot înscrie la webinarul online organizat de International Work Finder aici.
Dacă aveţi întrebări specifice, ni le puteţi trimite pe adresa de email a redacţiei: office@traficmedia.ro / andreea.matei@traficmedia.ro şi vom încerca să ne documentăm pe problemele solicitate înainte de webinar.
Citeste si:



