Amazon vrea sa se implice in mod decisiv in conducerea autonoma a vehiculelor, un sector care deja ii vede pe Google, Uber si Tesla drept protagonisti. Nu ar incepe de la zero, ci prin achizitionarea unei tinere companii californiene, Zoox, care a fost creata tocmai pentru a dezvolta vehicule autonome. Deocamdata este vorba despre o indiscretie, care provine totusi dintr-o sursa autoritara precum Wall Street Journal, arata Trasporto Europa. Ziarul financiar spune ca negocierea ar fi intr-o etapa avansata, insa lipseste deocamdata un acord economic.
Totusi, aceasta nu ar fi prima investitie a gigantului Amazon in conducerea autonoma, deoarece compania de e-commerce a investit intr-un alt start-up, Aurora Innovation, in iulie 2019. Aceasta negociere, daca este confirmata, demonstreaza interesul puternic al companiei Amazon pentru vehiculele autonome pe care le-ar putea folosi si in distributia marfurilor.