Se stie ca producatorii, indiferent de domeniul de activitate, isi doresc sa detina puncte logistice in zone cat mai apropiate de pietele de desfacere, cu conditia ca aceste regiuni sa le ofere stabilitate, facilitati fiscale si forta de munca ieftina, dar bine pregatita. Cu toate ca ar putea corespunde descrierii si, chiar mai mult, ar avea ocazia sa profite de tensiunile din ultima perioada din Ucraina si Rusia, afacerea de logistica din Romania nu va beneficia de acest avantaj din pricina unei infrastructuri de transport precare si a birocratiei complicate.
In opinia lui Catalin Olteanu, director general FM Logistic, Romania ar putea fi „un cap de pod“, impreuna cu Polonia, pentru firmele care au investitii in Rusia. „Pentru noi este o sansa fantastica, deoarece din Romania am putea deservi Balcanii intr-un mod incredibil. Insa ne pierdem in multe nimicuri, blocandu-ne in certificate, acreditari, pasapoarte sau vize.“
Mai ales ca, potrivit Adrianei Palasan, managing partner Supply Chain Management Center, exista in ultima perioada o tendinta a tarilor dezvoltate din Europa de a-si readuce industriile pe piete mai apropiate, mai ieftine. „Este si cauza pentru care sectorul automotive a inregistrat o crestere puternica in Romania“, a spus aceasta, completata de Catalin Olteanu: „Europa are nevoie sa aduca inapoi productia din China pentru ca, din cauza costului combustibilului, transportul a devenit scump. In plus, competitia acerba duce la supraproductie si atunci furnizorul trebuie sa fie aproape de piata, ca sa livreze la timp.“
Avem nevoie de infrastructura
Unul dintre punctele slabe ramane insa Portul Constanta, un centru logistic foarte important, insa insuficient dezvoltat si prea putin racordat la partea de vest a Romaniei si implicit la restul Europei. Teoretic, din punct de vedere rutier, Coridorul IV paneuropean (Nadlac-Arad-Sibiu-Pitesti-Bucuresti-Constanta) are menirea de a face aceasta legatura, insa momentan este alcatuit doar din fragmente de autostrazi. „Cu cat vom avea mai multe autostrazi, cu atat vom avea o viteza mai mare si costuri mai mici“, a explicat Mihnea Ioan, director general Havi Logistics Romania, completand: „calea ferata ramane o resursa neexploatata si, mai mult, actioneaza in acest moment ca o frana“.
Pe de alta parte, Dragos Geletu, director general KLG Romania, a explicat ca ineficienta logistica determina o majorare de minimum 15% a preturilor la raft, in conditiile in care produse din China, de exemplu, trec doar in proportie de 1% prin Portul Constanta, preferand porturi vestice ca punct de intrare in Europa. „Cu lucruri simple, ca facilitatile fiscale, birocratia redusa in vama sau educatia la nivel de industrie, putem atrage investitii“, a aratat acesta.