Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Reguli de cauciuc

Regulile in ceea ce priveste utilizarea anvelopelor de iarna in principalele state europene sunt foarte variate. Asadar, inainte de a pleca la drum, operatorii de transport ar trebui sa se asigure ca au echipamentul corespunzator pentru a se conforma normelor si mai ales pentru a evita incidentele care ar putea avea urmari chiar mai nefericite decat deteriorarea marfurilor.
 

In statele vest-europene, fie spiritul civic functioneaza mai bine, fie exista beneficiul de a avea predictii meteorologice mai apropiate de realitate, deoarece soferii par a fi mai constienti de problemele ce pot aparea daca pleaca pe traseu nepregatiti.
Este de ajuns un autovehicul fara echipament adecvat pentru a ramane blocat si a crea haos in trafic, si a duce si la blocajul celor mai bine pregatite vehicule. In unele state europene exista norme in vigoare care obliga soferii sa-si echipeze corespunzator camioanele, cu aplicabilitate atat pentru straini, cat si pentru localnici. Aceste norme sunt mai mult decat necesare in conditiile in care iarna sunt in general raportate cresteri ale numarului de accidente, pe segmentul de vehicule comerciale, de aproximativ 600% comparativ cu sezonul estival, principala cauza fiind zapada. Tot din cauza conditiei carosabilului, derapajele cresc, in medie, cu 200%.

Austria a impus cele mai stricte reguli
Din pacate, regulile referitoare la echiparea vehiculelor cu anvelope adecvate pentru iarna nu sunt mai armonizate pe continent decat normele referitoare la taxele pe care transportatorii sunt obligati sa le achite la tranzitarea diferitelor state europene. Specialistii in domeniu au realizat un studiu al regulilor aplicabile in zonele cu zapada din principalele regiuni de interes pentru transporturi din Europa si au ajuns la concluzia ca cele mai stricte reguli sunt in Austria.
Echiparea vehiculelor cu lanturi este obligatorie pe drumurile pe care exista indicatoare in acest sens, si trebuie sa fie fixate pe cel putin doua anvelope de pe axa motoare. De asemenea, exista segmente de drum unde indicatoarele obliga la echiparea cu anvelope de iarna, iar soferul este responsabil cu asigurarea concordantei dintre anvelope si conditiile meteorologice.
Vehiculele comerciale de 3,5 t masa maxima autorizata trebuie sa aiba pe fiecare axa acelasi tip de anvelopa. Adancimea minima a profilului pentru vehicule comerciale trebuie sa fie de 5 mm pentru pneurile radiale si de 6 mm pentru cele cu santuri incrucisate.
Potrivit normelor, cel putin o axa motoare trebuie sa fie echipata cu anvelope cu indicativul M&S (noroi si zapada). In Austria, aceste conditii sunt in vigoare intre 15 noiembrie si 15 martie.

Altii au norme mai blande
In Italia si Franta, regulile nu sunt la fel de stricte: normele in vigoare nu obliga soferii sa-si echipeze vehiculele cu anvelope de iarna, iar lanturile de zapada sunt obligatorii doar in zonele marcate prin indicatoare speciale de informare. Adancimea minima a profilului este de 1 mm in Franta si de 1,6 mm in Italia, insa Continental, cel care a realizat studiul, recomanda minimum 4 mm, pentru mai multa siguranta in trafic. Tranzitul Elvetiei in perioada de iarna trebuie sa se conformeze acelorasi reguli, iar adancimea minima a profilului este tot 1,6 mm.
In Germania nu exista reguli referitoare la echiparea vehiculelor cu anvelope de iarna, insa lanturile sunt impuse pe drumurile acoperite de zapada si in conformitate cu indicatoarele rutiere. Recomandarea autoritatilor germane este ca axa motoare sa fie cea echipata in consecinta, iar adancimea recomandata pentru profilul anvelopelor de iarna este de 4 mm. In cazul in care starea anvelopelor nu este conforma regulilor, soferul este sanctionat cu 20 de euro, iar daca traficul a fost obstructionat din cauza neechiparii corespunzatoare a vehiculului, sanctiunea este de 40 de euro.

Suedezii permit, inca, utilizarea cuielor
In Suedia, reglementarile cu privire la utilizarea anvelopelor de iarna pentru vehicule comerciale au fost inasprite in decembrie 2009. Autoritatile locale au interzis utilizarea anvelopelor cu cuie doar pe anumite drumuri si/sau sectoare, iar numarul cuielor permise a fost limitat la 50 pe un metru de suprafata de rulare. De exemplu, pentru o anvelopa 385/65 R22,5 cu o suprafata de rulare de 3.250 mm, +/-2%, se poate ajunge la maximum 162 de cuie. In plus, perioada de utilizare a anvelopelor cu cuie a fost redusa cu doua saptamani, in momentul de fata fiind strict interzisa intre 16 aprilie si 30 septembrie. Adancimea minima a profilului a fost stabilita, conform noilor norme, la 5 mm pentru vehiculele mai mari de 3,5 t masa maxima autorizata.
Normele suedeze „de iarna“ au aplicabilitate in perioada 1 decembrie-31 martie pentru camioane, autobuze si autocare, insa nu si pentru semiremorci.        
                          
 Sfaturi pentru un traseu sigur
Pentru a face fata conditiilor meteo, dar si regulilor impuse de autoritati, specialistii in domeniul anvelopelor au decis sa vina in ajutorul operatorilor de transport nu doar cu echipamente, ci si cu sfaturi practice care sa-i puna la adapost de pericole.
In ciuda avertizarilor de incalzire globala, iarna acesta pare sa se fi razbunat prin caderi semnificative de zapada in mai toate statele Europei. Continental a redactat o lista de reguli pe care acestia ar trebui sa le aiba in vedere inainte de a pleca in cursa.
Prima consta in crearea unei rute predeterminate, pentru a sti care sunt cea mai mare altitudine si cele mai joase temperaturi la care se poate ajunge pe traseu. Desi este posibil ca in zonele cu altitudine mai mica sa nu ninga, in ariile deluroase si muntoase sansele de caderi de zapada sunt foarte mari. In Marea Britanie exista posibilitatea ca soferilor care nu se conformeaza regulilor sa le fie interzis accesul pe teritoriul tarii.
Principala recomandare a specialistilor in domeniu e ca toate anvelopele cu care e echipat autotractorul sa aiba un profil de cel putin 4 mm. In conditii dificile de drum sau in conditii de iarna, cum ar fi zonele deluroase, unde zapada nu a fost curatata sau unde carosabilul este acoperit cu un strat de gheata, este recomandat un profil de iarna. Daca nu se pot monta anvelope de iarna pe toate axele, ordinea recomandata pentru echipare este: axa motoare, axa viratoare, axa liftanta si in final remorca.
Unii dintre producatorii de anvelope utilizeaza fulgul de zapada ca simbol pentru gradul de compatibilitate cu anumite conditii meteorologice, de la un fulg pentru conditii medii de iarna, cu drumuri acoperite partial de zapada si gheata, pana la trei fulgi, pentru zonele care exercita o presiune mai ridicata pe anvelope prin grosimea peste medie a stratului de nea, zonele deluroase sau montane si virajele periculoase.
Un alt aspect care trebuie planuit in detaliu este distributia uniforma a marfurilor, iar axa motoare trebuie incarcata la capacitate, pentru a asigura cea mai mare tractiune, si a reduce rezistenta la inaintare exercitata pe osiile remorcii la supra-incarcare. In functie de distributia greutatii pe axe, coeficientul de tractiune poate varia de la un punct pana la patru.

Dealerii  romani s-au pregatit de iarna
Potrivit Binar, unul dintre dealerii locali de anvelope, flotele de distributie au fost cele care au lansat cele mai multe cereri pentru pneuri de iarna. Insa, pentru camioane, cererea s-a mentinut modesta, fiind preferate modelele all seasons si lanturile de zapada.
Pe de alta parte, conform vanzarilor raportate de reprezentantul Rotis, Dragos Beldica, romanii au fost mai pregatiti pentru aceasta iarna. „In iarna 2009-2010 am avut pe stoc 35.000 de anvelope de iarna si am ramas cu circa 700 de unitati, iar pentru februarie nu am avut pneuri pe stoc, au fost onorate doar cererile firmelor aflate sub contract sau ale clientilor care au achitat in avans.“ In a doua jumatate a lui decembrie au fost comandate 5.000 de unitati suplimentare, iar in ianuarie 2010, alte 1.000.
„In general, distribuitorii au realizat stocuri, retailerii au asteptat sa vada prognozele meteo, sau chiar sa cada zapada, iar castigatori au iesit cei care si-au asumat riscul constituirii de stocuri de anvelope de iarna“, a adaugat Beldica.   

Articole similare

Ad