Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

… si de la cine nu are se va lua si ce i se pare ca are

Comisia Europeana a declansat oficial, la sfarsitul lui octombrie, procedura de presuspendare pentru cea mai mare parte din trei programe operationale cofinantate prin fonduri structurale UE – Regional, Transporturi si Competitivitate – pentru care Romania avea alocate aproape 10 miliarde de euro pana in 2013. In plus, Romaniei i s-ar putea cere inapoi si fondurile europene atrase deja, adica mai putin de doua miliarde de euro, din totalul de 19,6 miliarde de euro care i-au fost pusi la dispozitie in 2007-2013.

Bruxelles-ul a propus o corectie de 25% pentru sumele rambursate de la bugetul UE catre bugetul national, ceea ce inseamna ca fie se vor reduce fondurile puse la dispozitia Romaniei, fie se vor cere inapoi 10-25% din banii deja cheltuiti in proiectele unde s-au constatat nereguli.
Concret, problemele sunt legate de achizitiile publice, buna gestiune financiara si de prevenirea si detectarea fraudei si a conflictelor de interese, iar din cauza acestei decizii nu se vor mai face plati pana la adoptarea unor masuri pentru remedierea problemelor, dar creantele vor fi rambursate imediat ce autoritatile romane vor lua masuri de remediere a situatiei.
Reamintim ca oficialii CE au avut misiuni de audit in 2010 si 2011 si au identificat deficiente grave cu privire la sistemul de gestionare si control pentru fondurile structurale, astfel ca au intrerupt la jumatatea lui 2011 platile efectuate prin Fondul european de dezvoltare regionala si Fondul de coeziune, dar le-au reluat in decembrie, in urma angajamentului ferm al Romaniei ca va imbunatati sistemul de gestiune si control pentru achizitiile publice. Rezultatele misiunii de audit din 2012 nu au aratat ca sistemul functioneaza, astfel ca in vara platile au fost intrerupte din nou.
Guvernantii romani au la dispozitie doua luni pentru a lua masuri de remediere a deficientelor si a demonstra ca sistemele de gestionare si control functioneaza adecvat, asa cum va trebui sa confirme un raport al Autoritatii Nationale de Audit. In caz contrar, programele vor fi suspendate pentru cel putin un an, ceea ce inseamna ca nu va mai fi timp suficient pentru cheltuirea banilor si ei vor fi pierduti.

Articole similare