Englmayer Romania este specializata in expeditii in regim de grupaj, care reprezinta 90% din cifra sa de afaceri, urmate de expeditii si servicii cu valoare adaugata – cate 5% – procente care au fost constante in ultimii ani, deoarece grupajele si distributia nationala reprezinta preocuparea principala a companiei. Transporturi in camioane complete se fac foarte putine, vama aproape deloc si depozitare si activitati pur logistice chiar deloc, astfel ca cifra de afaceri, datorata aproape exclusiv grupajelor, plaseaza Englmayer printre jucatorii importanti de pe piata noastra de profil – asta si pentru ca volumele de grupaje au tot crescut in ultimii trei ani si continua sa creasca.
Iar una dintre modalitatile prin care compania se poate mentine flexibila si poate tine pasul cu evolutia pietei este sa nu aiba spatii proprii de cross dock, ci sa inchirieze altele noi sau sa le extinda rapid pe cele existente in momentul in care piata o cere.
Cristian Grama, managing director operations in cadrul Englmayer Romania, remarca faptul ca in ultimul timp volumele au crescut, mai ales la clientii mari, in paralel cu intrarea pe piata a unor noi clienti cu potential, iar aparitia unor noi investitori se simte mai ales in industriile automotive si de textile, care cunosc o dezvoltare tot mai interesanta.
Piata de grupaje este si ea in crestere, dar Cristian Grama apreciaza ca tot mai exista clienti care ar trebui sa renunte la flota proprie sau sa-si modernizeze reteaua de distributie, si ca ei sunt tot mai constienti de asta, deci potential de crestere inca exista.
Concurenta in domeniul grupajelor este reprezentata doar de cateva companii, din care unele fac numai distributie nationala, iar altele, numai grupaje internationale. Englmayer le face pe amandoua, dar activitatea de la inter- national reprezinta 60-70% din cifra sa de afaceri. In ceea ce priveste distributia, compania poate ajunge in 24 de ore in orice punct din Romania si livreaza de la colete la 10-15 paleti – de orice tip, nu doar euro, inclusiv paleti atipici.
Compania a avut un an greu in 2009, dar nu neaparat din cauza crizei economice, ci pentru ca abia isi infiinta filiala de la Bucuresti, care, alaturi de cea de la Cluj-Napoca, era insuficienta pentru o distributie foarte buna si pentru a oferi servicii competitive intr-o tara cu suprafata atat de mare ca Roma- nia. Dar in ultimii trei ani compania a crescut mereu si a deschis trei noi terminale, la Sibiu, Arad si Bacau. „In viitorul apropiat nu cred ca mai deschidem un alt terminal“, declara Cristian Grama, „dar il vom extinde pe cel de la Bucuresti, unde suprafata de acum nu mai e suficienta, deoarece a crescut volumul de activitate, datorita atat clientilor deja existenti, cat si celor noi“.
Dumping exista in continuare pe piata grupajelor, este de parere reprezentantul Englmayer, in special din partea jucatorilor foarte mari. In ceea ce priveste concurenta firmelor care au ca activitate de baza transportul in camioane complete, …