Pe 25 septembrie, DB Schenker Logistics Romania a prezentat terminalul MOL1S pe care il detine la Marea Neagra, in Portul Constanta Sud Agigea. Acesta are conexiuni foarte bune cu Canalul Dunare-Marea Neagra, pentru sectorul danubian inferior, precum si pentru distante maritime scurte si fluviale catre Rusia si tarile riverane Marii Caspice. Situat la intersectia rutelor comerciale care leaga tarmurile europene la caile maritime din lume, terminalul DBSL va beneficia de conexiune rutiera directa datorita vecinatatii cu noul pod de la Agigea si are o retea feroviara complexa.
De asemenea, terminalul MOL1S este conectat la reteaua europeana de transport a DB Schenker si ofera, astfel, acces catre intreaga lume. Infrastructura dezvoltata, precum si apropierea de Terminalul de containere Constanta Sud, permite DBSL sa ofere o gama variata de operatiuni: aici se pot stoca, ambala si livra orice marfuri de tip cargo.
Circa 1.000 de containere pe luna sunt manipulate in terminal, dar operatiunile nu presupun doar descarcarea din nava si expedierea mai departe, ci si servicii cu valoare adaugata. „Detinem cel mai mare terminal pentru marfuri generale din Constanta. Aici au loc si foarte multe transbordari, nu este manipulata doar marfa pentru Romania, ci si pentru toate tarile din bazinul Dunarii (Germania, Cehia, Slovacia, fosta Iugoslavie, Serbia, Ungaria, Austria, Bulgaria). De curand a inceput sa creasca si fluxul catre Rusia si tarile din regiunea Marii Caspice, unde creste fulminant industria de petrol si gaze, deci se importa foarte multe echipamente. Insa capacitatea de operare din acele tari nu este suficienta, asa ca in terminal DBSL vin vasele mari si se face consolidarea produselor care apoi sunt expediate cu vase mai mici“, a explicat Adrian Crizbasianu, COO, membru in Consiliul Director DB Schenker Logistics Romania.
Terminalul se intinde pe o suprafata totala de aproape 240.000 m2, din care platforma deschisa de depozitare are aproape 135.000 m2. Depozitele au o suprafata totala de 18.204 m2, la care se adauga un cort de 2.000 m2. In viitor insa capacitatea de depozitare va creste, deoarece se analizeaza modul cum pot fi extinse depozitele.
Terminalul are noua dane, cu adancime intre 7 si 14 m (cea mai mare din Constanta, pentru un terminal de marfuri generale), cheiul intinzandu-se pe 2,2 km. Singurele doua locatii cu adancime mai mare sunt terminalul de marfuri vrac sau terminalul de containere.
Reteaua feroviara din terminal are o lungime totala de 16 km.
In terminalul MOL1S sunt folosite 12 macarale de cheu (8×3,5 t si 4×20 t), doua macarale pentru automobile (2×63 t), o macara de mare tonaj cu o capacitate de ridicare de 270 t, o macara plutitoare cu o capacitate de ridicare de 35 t, …