Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Finantare pentru Euro 6

Autobuzele urbane conventionale ar putea fi cumparate, pentru prima data, cu bani europeni. Pentru 2014-2020, Ministerul Fondurilor Europene analizeaza posibilitatea finantarii achizitiei de vehicule diesel, in conditiile in care standardul Euro 6, in vigoare de la 1 ianuarie, este considerat nepoluant si genereaza un nivel scazut al emisiilor de noxe si particule comparativ cu majoritatea autobuzelor aflate in uz in transportul urban la nivel national.
 

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a reproiectat cadrul institutional al Fondurilor Europene Structurale si de Investitii (FESI) pentru 2014-2020, cu scopul de a imbunatati coordonarea gestionarii si implementarii fondurilor UE. Institutia coordonatoare este MFE, iar programe operationale vor mai fi derulate prin Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice si Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
MFE a stabilit mai multe programe, fiecare cu propriile directii de investitii: Programul Operational Competitivitate, PO Capital Uman, PO Infrastructura Mare si PO Regional, alaturi de Programul National de Dezvoltare Rurala. Aproape 6,3 miliarde de euro vor putea fi accesate in 2014-2020 prin PO Regional, pentru care au fost identificate 12 axe prioritare. 2,654 miliarde de euro vor merge pentru axa de dezvoltare urbana, unde printre tipurile de activitati eligibile se numara investitiile in transportul urban, inclusiv mijloace de transport ecologice/electrice.
Desi sunt vizate in special tramvaiele, reprezentantii MFE au propus sa fie eligibile de aceasta data si autobuzele hibride sau chiar cele diesel Euro 6, in conditiile in care flota de transport urban este oricum invechita, iar in materie de poluare vehiculele noi ar reprezenta un progres semnificativ, chiar daca merg in continuare cu motoare conventionale. Rezolutia finala urmeaza sa fie data in scurt timp, iar o decizie favorabila nu ar fi decat o practica unitara la nivelul Comisiei Europene in ceea ce priveste achizitia de autobuze nepoluante.
Alte 900 de milioane de euro din FEDR au fost alocate pentru axa prioritara sase din PO Regional, care se refera la imbunatatirea infrastructurii de transport rutiere regionale si locale.

Euro 6, o tehnologie sigura si mai economica decat propulsia electrica
Preocuparea Uniunii Europene pentru asigurarea unui mediu de viata cat mai putin poluat este laudabila, insa tehnologia „verde“ se vinde inca la un pret foarte ridicat. Tramvaiele au fost dintotdeauna mijloacele de transport cele mai prietenoase cu mediul, insa nu in toate orasele exista infrastructura si, cel mai important, pretul este exorbitant.

Articole similare

Ad