Activitatea caselor de expeditii atinge niveluri diferite de complexitate – ele pot fi intermediari puri sau pot face si transport, consolidare, project cargo, depozitare, pana la servicii cu valoare adaugata – si in fiecare dintre aceste situatii exista riscuri specifice, de aceea este important sa stie care este si care nu este raspunderea lor, astfel incat sa fie achizitionata exact asigurarea necesara, la cel mai avantajos pret. Despre asta a vorbit in cadrul conferintei Arilog din octombrie Karl Moens, vicepresedinte Marsh.
 

Istoria expeditiilor incepe la Londra la sfarsitul secolului al 18-lea, cand proprietarii hotelului Inn ofereau servicii de depozitare a bagajelor si de trimitere a lor in port si de acolo la destinatia finala pentru clientii care calatoreau in coloniile britanice. In 1836 a aparut primul expeditor cunoscut, Thomas Meadows and Company Limited, iar de atunci evolutia in domeniu a fost continua, expeditorii ajungand sa presteze azi servicii logistice integrate, deci sa fie adevarati arhitecti ai transportului.
In aceste conditii, este foarte important ca ei sa identifice riscurile ce pot aparea in desfasurarea tuturor activitatilor lor si sa le faca fata, adica sa stie ce raspundere au ei si ce raspundere le revine celorlalti actori implicati in proces si ce poate/nu poate acoperi o polita de asigurare, astfel incat sa o achizitioneze pe cea mai potrivita.

Pana unde merge raspunderea expeditorului traditional
In cazul unui expeditor pur, care lucreaza ca agent pentru clienti sau pentru transportatori, este nevoie macar de asigurare de expeditor ca agent, arata Karl Moens, dar e mai buna polita de expeditor principal, care sa aiba extensie si pentru anumite riscuri legate de transport – deoarece, indiferent cui ii apartine raspunderea din punct de vedere legal, clientul se adreseaza adesea expeditorului pentru despagubiri. Un astfel de expeditor traditional este raspunzator pentru alegerea transportatorului – nu poate incarca marfurile decat in vehicule adaptate pentru acestea – sau pentru ca i-a dat informatii gresite – de exemplu, ca anumite produse farmaceutice trebuie pastrate la 4 ^oC, cand de fapt ele au nevoie de -4 ^oC – dar aceste doua riscuri sunt acoperite de asigurare. Un risc pentru care insa asigurarea nu il despagubeste pe expeditor este eroarea de calcul al tarifului, cand nu tine cont de anumite taxe de port, comisioane sau alte componente ale costului.
Expeditorul pur nu are insa raspundere ca transportator – pentru pierderea, deteriorarea sau intarzierea marfii – si nici in calitate de beneficiar al marfii – pentru avariere si recuperare in general, pentru deteriorarea marfii si a mijlocului de transport sau pentru probleme vamale si la ridicarea marfii la destinatie.

Acoperire suplimentara pentru expeditorii care sunt si transportatori
Cand expeditorul este si transportator sau NVOCC (non vessel operating common carrier – un operator care accepta instructiunile expeditorului pentru transportul cu nave, …