Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Au inceput controalele la casele de marcat electronic fiscale din autobuze

Proiectul de Hotarare de Guvern care trebuia sa reglementeze, printre altele, configuratia si caracteristicile tehnice si functionale ale aparatelor de marcat electronice fiscale, pe care operatorii de transport de persoane prin servicii regulate in trafic national trebuiau sa si le instaleze in vehicule pana la sfarsitul anului trecut, este inca in proces de avizare interna la Ministerul Finantelor Publice (MPF). Cu toate acestea, transportatorii au avut termen ca pana la 20 ianuarie 2020 sa isi echipeze vehiculele cu case de marcat cu jurnal electronic, sa obtina de la ANAF numar unic de identificare pentru fiecare aparat in parte, sa fiscalizeze aceste dispozitive si sa inceapa sa emita bonuri fiscale la incasarea contravalorii calatoriei. Intrucat normele metodologice privind parametrii tehnici ai caselor de marcat nu au mai aparut, transportatorii au fost „incurajati” sa foloseasca „oricare dintre tipurile de aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic comercializate de distribuitorii autorizati de MPF”.
Acestea nu trebuie sa respecte conditii tehnice specifice, fiind de fapt aparate de marcat destinate uzului general.
La fiscalizarea aparatelor de marcat trebuie inscrise in antet fie adresa sediului social (daca aparatul este ­instalat in mijlocul de transport), fie adresa punctului de lucru (daca aparatul este instalat la un punct de lucru, cum ar fi autogara). In cazul in care aparatul de marcat se defecteaza, soferul trebuie sa elibereze chitanta calatorilor la momentul incasarii contravalorii serviciului prestat si sa completeze, pana la sfarsitul zilei de lucru, registrul special cu evidenta incasarilor.
Nerespectarea obligatiei de a elibera bonuri fiscale, conform OUG 28/1999, sau emiterea de bonuri cu o valoare mai mica decat tariful de prestare a serviciului respectiv se sanctioneaza cu avertisment sau cu amenda in cuantum fix de 1.500, 5.000, 10.000 sau 20.000 de lei, dupa caz.
Obligatia operatorilor de transport de a se dota cu aparate de marcat electronice fiscale a fost stabilita prin legea 136/2019, odata cu aborgarea dispozitiilor cu caracter special din OG 27/2011 (legea transporturilor). De asemenea, Inspectoratul de Stat pentru Control in Transportul Rutier (ISCTR) a primit competente privind constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute de OUG 28/1999.

Articole similare

Ad