Reteaua de Centre Autorizate Mercedes-Benz Romania sa extins prin inaugurarea Autoportal Ramnicu-Valcea, construit in mai putin de sapte luni. Investitiile s-au ridicat la trei milioane de euro pentru teren, constructie, echipamente service, showroom, si 500.000 de euro in stocul de autovehicule. Noul centru se intinde pe o suprafata construita de 2.700 m2, din care 770 m2 pentru showroom, service, vopsitorie, tinichigerie, linie de inspectie tehnica periodica, depozit pentru piese de schimb si spalatorie, locatia avand o suprafata totala de 15.000 m2.
Centrul Autorizat de Vanzari si Service Autoportal Ramnicu-Valcea pune la dispozitia clientilor un showroom unde acestia pot vedea o gama larga de autoturisme si autovehicule comerciale usoare Mercedes-Benz, iar personalul ofera asistenta tehnica, indrumand clientii catre toate demersurile necesare in ceea ce priveste serviciile de vanzare si post-vanzare. In plus, Autoportal ofera servicii la standardele impuse de Mercedes-Benz, atat la nivel de consultanta in vanzari si leasing, cat si de service auto, mecanica, diagnoza si tinichigerie-vopsitorie pentru autovehicule MB.
In prezent, reteaua Mercedes-Benz Romania cuprinde 30 de centre autorizate de service si 26 de centre autorizate de vanzare. In privinta extinderii retelei in 2010, vor fi deschise noi centre de service in Bacau, Buzau, Deva si Ploiesti.